Prima pagină » Știri » Ce șanse sunt ca Vanghelie să fie eliberat. Avocat: avem noi probe

Ce șanse sunt ca Vanghelie să fie eliberat. Avocat: avem noi probe

Ce șanse sunt ca Vanghelie să fie eliberat. Avocat: avem noi probe
Ce șanse sunt ca Vanghelie să fie eliberat. Avocat: avem noi probe

Cristian Ene a declarat, vineri, la ieșirea din sediul Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ), că le-a cerut judecătorilor să ia o măsură mai blândă față de clientul său, respectiv arest la domiciliu sau cercetarea sub control judiciar, având în vedere faza în care se află ancheta penală ce îl vizează pe primarul suspendat al Sectorului 5.

Avocatul a explicat că, la acest moment, procurorii DNA fac acte procedurale și audieri de martori ce nu necesită prezența lui Marian Vanghelie, astfel că o măsură mai blândă în cazul său nu poate influența în niciun fel urmărirea penală.

Apărătorul edilului suspendat a mai arătat că există și probe favorabile la dosar pentru Marian Vanghelie, respectiv declarațiile unor martori, dar și documente ce ar dovedi neimplicarea clientului său în unele fapte de care îl acuză anchetatorii.

Instanța supremă a dezbătut, vineri, contestația lui Marian Vanghelie împotriva deciziei prin care i-a fost prelungită măsura arestului preventiv.

Judecătorii au rămas în pronunțare în acest caz, urmând să stabilească dacă Marian Vanghelie va fi cercetat în arest preventiv, arest la domiciliu sau sub control judiciar.

Marian Vanghelie este în arest preventiv din 14 martie, în dosarul în care este acuzat de procurorii DNA de abuz în serviciu, luare de mită și spălare de bani, unele fapte fiind săvârșite prin favorizarea firmelor omului de afaceri Marin Dumitru în atribuirea unor contracte de lucrări publice ale Primăriei Sectorului 5.

Prefectul Capitalei, Nicolae Petrovan, a dispus, în 28 martie, suspendarea lui Marian Vanghelie din funcția de primar al Sectorului 5, pe care o deține de 15 ani, după ce în 27 martie s-a decis definitiv arestarea preventivă a edilului.

În același dosar este arestat preventiv, tot din 14 martie, și vărul lui Vanghelie, Mircea-Sorin Niculae, asociat și administrator al mai multor societăți comerciale, fiind acuzat de complicitate la luare de mită și de spălare de bani. De asemenea, șoferul lui Vanghelie, Adrian Murgoci, directoarea Economat Sector 5, Laura Ciocan, și soțul acesteia, Sorin Ciocan, toți acuzați de favorizare a făptuitorului și mărturie mincinoasă, sunt cercetați sub control judiciar.

Oana Mizil, iubita lui Vanghelie, a fost audiată și ea la DNA în acest dosar, fiind suspectată de operațiuni de comerț incompatibile cu funcția. După audieri, Mizil și-a depus demisia din Parlament, iar secretarul general adjunct al PSD Codrin Ștefănescu a anunțat că ea va fi exclusă din PSD ca urmare a faptului că apare pe listele de susținători ai Partidului Social Românesc.

Potrivit procurorilor, în perioada 2007 – martie 2015, Marian Vanghelie, în schimbul unor foloase materiale, l-a ajutat pe omul de afaceri Marin Dumitru să obțină, pentru societățile pe care acesta din urmă le controlează, acordarea a numeroase contracte de lucrări publice, în valoare totală de aproximativ două miliarde de lei.

Pentru atribuirea și plata contractelor de execuție de lucrări publice, Vanghelie ar fi perceput un „comision” de aproximativ 20 la sută din valoarea contractelor încheiate între Primăria Sectorului 5 și instituții din subordinea acesteia, pe de o parte, și societățile controlate de Dumitru, pe de altă parte.

„Comisionul” respectiv ar fi fost plătit de omul de afaceri lui Marian Vanghelie, prin intermediul lui Mircea-Sorin Niculae și al unei alte persoane apropiate lor, respectiv Daniel-Nicolae Dinuț, potrivit unor documente ale anchetatorilor.

Acest comision ar fi fost plătit, în parte, și sub forma unor contracte, nejustificate din punct de vedere comercial, încheiate de către SC Premier Palace SRL (societate controlată, prin intermediul unor societăți de tip off-shore, de Marin Dumitru) și societăți comerciale controlate, prin interpuși, de Vanghelie, contracte în temeiul cărora cea dintâi firmă plătea celor din urmă sume semnificative de bani.

Din datele existente în cauză a reieșit că beneficiarele unor astfel de contracte și ale sumelor de bani aferente acestora au fost, printre altele, și societățile București SA și Fashion Brand Management SRL, la care era asociat Mircea Niculae, și Economat Sector 5 SRL, al cărei director general este Laura Ciocan.

O parte a „comisionului” ar fi fost plătit prin cedarea a două imobile noi în favoarea unor persoane apropiate lui Vanghelie.

De asemenea, pentru garantarea plății „comisionului” de 20 la sută din valoarea contractelor publice, un om de afaceri a cedat controlul unei societăți comerciale unor apropiați ai lui Vanghelie, susțin procurorii DNA.

În aceeași perioadă, Vanghelie și Niculae, acționar majoritar la societatea comercială București SA și asociat unic la societatea comercială Fashion Brand Management SRL, ar fi transferat sume de bani provenite din comiterea infracțiunilor de luare de mită, sub forma achiziționării de bunuri mobile și imobile și sub forma introducerii acestora în patrimoniul societăților comerciale controlate de cei doi, în scopul ascunderii originii ilicite a acestora. Totodată, cei doi ar fi disimulat adevărata natură a provenienței cu privire la două imobile pretinse de Vanghelie de la administratorul mai multor societăți comerciale, susțin procurorii. De asemenea, Vanghelie ar fi disimulat adevărata natură a provenienței părților sociale la societatea Eurowest Imob Consulting SRL, părți sociale pretinse de acesta de la Marin Dumitru.

Marian Vanghelie este primar al Sectorului 5 din anul 2000, el câștigând alegerile din poziția de candidat al PSD. El a fost membru al acestui partid până în noiembrie 2014, când a fost exclus, alături de Mircea Geoană și Dan Șova, în urma votului Comitetului Executiv Național al PSD. Ulterior, în martie, Vanghelie și Geoană au anunțat înființarea unei noi formațiuni politice – Partidul Social Românesc.

Citește și