Ce scrie presa străină despre reținerea lui Mircea Băsescu

Publicat: 19 06. 2014, 22:26
Actualizat: 27 03. 2019, 12:37

„Președintele României se apără într-o afacere care îl vizează pe fratele său”, titrează Agenția France-Presse. „Președintele român Traian Băsescu s-a apărat joi de orice implicare într-un caz de presupus trafic de influență atribuit fratelui său, cerând justiției să facă lumină în acest caz”, comentează AFP.

„Mircea Basescu, în vârstă de 60 de ani, fratele mai mic al președintelui, a fost reținut joi seară, după ce a fost audiat de procurori”, notează AFP.

„Justiția română, care face obiectul unei supravegheri stricte din partea Bruxellesului, s-a dovedit a fi mai eficientă în ultimii ani, conform experților. În ultimii doi ani, un fost prim-ministru și doi foști miniștri găsiți vinovați de acte de corupție au fost condamnați la închisoare, un lucru inedit în România”, observă Agenția France-Presse.

„Procurorii anticorupție l-au reținut pe fratele președintelui României”, titrează revista Business Review. „Mircea Băsescu, fratele președintelui Traian Băsescu, a fost reținut joi seară de procurorii anticorupție, după ce a fost interogat. Mircea Băsescu este suspectat de trafic de influență, existând suspiciunea că ar fi primit 250.000 de euro în februarie 2012 pentru a interveni în justiție în scopul obținerii unei pedepse mai ușoare pentru Sandu Anghel, cunoscut sub numele de Bercea Mondial, un lider interlop condamnat la șapte ani și șase luni de închisoare în 2012”, precizează Business Review.