Ce se va întâmpla cu românii din Marea Britanie, după Brexit

Publicat: 24 06. 2016, 09:22

Aproximativ trei milioane de cetățeni din alte state UE, inclusiv câteva sute de mii de români, locuiesc în Marea Britanie. Polonezii sunt cei mai numeroși dintre aceștia, aproximativ 800.000 trăind în Marea Britanie, urmați de irlandezi (383.000) și germani (301.000), conform celor mai recente date disponibile de la Biroul Național de Statistică, informează cotidianul The Guardian.

Numărul românilor și bulgarilor, în mod frecvent ținta campaniei în favoarea ieșirii din UE, în care au fost catalogați drept „hoți de locuri de muncă” și „asistați sociali”, se ridică la 175.000 de persoane, respectiv, 59.000, dar este de așteptat ca datele pe anul 2015 să arate o creștere a numărului imigranților din cele două state.

Românii care trăiesc în Marea Britanie au păreri împărțite în ceea ce privește efectele referendumului de joi, însă cei mai mulți spun că vor descurca și în cazul în care Marea Britanie va părăsi Uniunea Europeană.

„Dacă au de gând să voteze pentru ieșire, urmează cel puțin zece ani de incertitudine, atât pentru Marea Britanie, cât și pentru cetățenii străini. Țara asta nu mai produce nimic, export aproape zero. (…) Lira va crește, pentru că toate domeniile se vor baza pe producția internă. Turismul va avea de suferit din cauza vizelor,” este de părere Laura Iancu, o tânără studentă care locuiește în Cardiff. „Sunt sigură că Marea Britanie nu va ieși din UE. Toți britanicii cu care am vorbit votează contra. Li se pare o inepție,” a declarat Laura Iancu pentru MEDIAFAX.

Cât despre efectele directe ale unei eventuale ieșiri din UE, tânăra a adăugat: „Mă va afecta financiar, nu voi putea să-mi deschid propria afacere, nu voi beneficia de asigurare medicală. Va trebui să muncesc la negru. Iar, dacă se întâmplă, încerc să mă adaptez la noile reguli cât mai am de studiat aici și apoi îmi fac frumos bagajul și merg într-o țară unde îmi sunt respectate drepturile naturale și sociale,” a continuat ea.

Aaron Bloom, un cetățean britanic de origine română, spune că părerile pe acest subiect „sunt pro și contra chiar și în cadrul minorității române din Marea Britanie”.

„Indiferent de rezultat, prin referendumul din 23 iunie, Marea Britanie își arată poziția de jucător important de care omenirea este nevoită să țină seama și să-i urmărească decizia. Concret, dacă iese, atitudinea românească trebuie să fie tot de jucător. Cei care au cetățenie aici, statut legal (marea majoritate), vor întâmpina posibile riscuri în statutul lor în societatea britanică, unde dreapta vrea să folosească tema asta și pe viitor. Pe ansamblu, pentru interesele profunde romanești, o situație de blocaj pe piața de muncă britanică va relansa implicarea în interiorul țării (economie, demografie, politică etc),” apreciază Aaron Bloom.

„În 18 ani de când sunt în Marea Britanie am evoluat aici, dar un anumit tip de rasism încă mă atinge; însă, având nume britanic, cetățenie britanică, fiind activ politic (membru al Partidului Laburist), activ în afaceri comunitare prin care ambele state au de câștigat, nu cred că voi fi personal foarte afectat. Problema este interesul general românesc, el trebuie protejat pentru fiecare dintre noi în final și toți la un loc,” mai spune Aaron Bloom pentru MEDIAFAX.

„Șansele ca Marea Britanie să iasă din UE sunt de 50 la sută, potrivit Brexit poll-urilor. Eu sper să rămână, altfel Europa va fi sub presiune și din alte părți,” a mai precizat cetățeanul britanic de origine română.

„Probabilitatea ieșirii Marii Britanii din UE este foarte mare, ținând cont de sondajele de până acum. Nu știu daca m-ar bucura Brexit-ul sau nu. Îmi este indiferent. Consider ca pe mine nu m-ar afecta cu nimic. Daca ai actele necesare nu te afectează cu nimic decizia,” a declarat, pentru MEDIAFAX, Oana D., 30 ani, care locuiește în Marea Britanie de mai mulți ani.

„Ieșirea Marii Britanii din UE îmi pare, în primul rând, doar un joc politic între două tabere, care luptă fiecare în parte să obțină puterea”, afirmă Marius C., un român în vârstă de 28 de ani stabilit în Birmingham. „Dacă vor ieși, în funcție de ce condiții vor pune, mă orientez. Oricum, nu pot să mă trimită acasă de pe o zi pe alta. Am un contract semnat, am o funcție aici, plătesc taxe și nu puține, așa că mai durează până scapă de imigrantul de mine. La fel de bine cum am venit, la fel pot și pleca oricând, oriunde. Nu e cel mai grozav loc din lume, în orice caz,” adaugă el.

Pe de altă parte, Codruța Filip, 28 de ani, care locuiește într-un orășel aflat la sud-est de Londra, apreciază că ieșirea Marii Britanii din UE ar fi un lucru pozitiv, „atât timp cât pe noi, cei care locuim și lucrăm deja aici, nu ne va afecta atât de mult. Probabil va trebui să completez niște formulare, însă schimbarea va fi destul de lentă, astfel încât nu va fi un obstacol pentru mine”.

Marius H., un român în vârstă de 30 de ani, care locuiește în Hereford, în vestul Angliei, apreciază că „atât cei pro sau contra Brexit-ului vor vota având doar informații limitate despre consecințe… La fel ca în mai toate țările, indiferent de felul de alegerilor, adevăratele probleme nu se discută”.

„Am deja aproape cinci ani aici, iar până o sa iasă efectiv din Uniune, dacă o sa se întâmple, o sa aplic pentru rezidență, deci nu o sa fiu afectat direct, nici în bine, nici în rău…,” mai spune el.

Maria D., o româncă care locuiește în Londra este de opinie că ieșirea Marii Britanii din UE ar afecta negativ economia britanică.

Loredana Cobzaru, o româncă de 31 de ani care trăiește în Londra, a declarat pentru The Guardian: „Nu cred că mă va afecta cu adevărat, însă tot nu sunt de părere că Marea Britanie ar trebui să părăsească UE. Oamenii cred că o mulțime de lucruri se vor schimba, dar eu nu cred că se vor întâmpla prea multe. În funcție de rezultat, este posibil să mă întorc înapoi în România,” a completat ea.

Publicația Financial Times citează părerea unui alt român, Cosme Trif, care spune că, după șase ani, în Marea Britanie, intenționează să rămână și să își întemeieze o familie acolo. Cât despre posibilitatea ca Marea Britanie să iasă din UE, el spune că este o chestiune pentru politicieni, adăugând că cel mai mare prejudiciu ar fi „pentru România, cât și pentru cei care doresc să vină aici”.

Foarte interesantă este și opinia omului de afaceri britanic de origine română sir George Iacobescu, care l-a criticat dur pe fostul primar al Londrei Boris Johnson, un fervent susținator al ieșirii Marii Britanii din UE, după ce acesta a menționat succesul grupului de afaceri Canary Wharf ca pe un exemplu al modului în care afacerile britanice pot prospera în competiție cu centrele financiare din restul Europei, relatează cotidianul britanic Evening Standard.

Iacobescu, președintele și directorul executiv al Canary Wharf Group, a afirmat că prosperitatea districtului de afaceri a fost posibilă „datorită apartenenței noastre la UE, nu în pofida acestui fapt”.

Omul de afaceri a mai spus: „Boris Johnson are dreptate când afirmă că, în prezent, Canary Wharf este mai mare decât Frankfurt Bankenviertel (districtul bancar din Frankfurt – n.red). Dar acest lucru se datorează apartenenței noastre la UE, nu în pofida acesteia. În cazul în care Marea Britanie ar părăsi UE, este greu de crezut că multe bănci internaționale ar alege să-și stabilească sediul european la Londra,” a continuat Iacobescu.

Într-un editorial publicat în cotidianul Evening Standrad, sir George Iacobescu comenta că „Londra este cel mai mare centru de afaceri din lume. Cei care militează pentru ieșirea Marii Britanii din UE vă vor spune că firmele din China, Orientul Mijlociu, India și SUA preferă să se stabilească la Londra. Acest lucru este adevărat. Dar vin aici, în parte datorită apartenenței noastre la UE”.

„Aceste firme ar putea foarte ușor să se mute la Paris sau Frankfurt. Au forță de muncă mobilă. (…) Primarul Parisului, Anne Hidalgo, a spus deja că va „întinde covorul roșu” pentru firmele care doresc să se mute,” a adăugat omul de afaceri.

Omul de afaceri britanic de origine română, decorat cu titlul de Cavaler al Ordinului Imperiului Britanic în 2013, a vorbit și despre riscurile geopolitice al ieșirii Marii Britanii din Uniunea Europeană.

„Am crescut în spatele Cortinei de Fier și am o experiență directă în acest sens. Mă uit cu frica cum Rusia începe din nou să intervină în țările din Europa de Est. În cazul în care Regatul Unit părăsește UE, iar acest lucru duce la prăbușirea acesteia, așa cum prezic unii susținători ai Brexit-ului, Rusia își va extinde, din nou, influența asupra vecinilor săi. Trebuie să menținem o legătură strânsă cu partenerii noștri pentru a ne asigura că acest lucru nu se va întâmplă,” afirma omul de afaceri în editorialul publicat de cotidianul The Evening Standard.

„Marea Britanie este mai sigură în UE, iar UE este mai puternică cu Marea Britanie. Stabilitatea noastră este cel mai puternic atu al nostru și apartenența noastră la UE este o componentă a acestei stabilități,” a concluzionat Iacobescu.