Prima pagină » Știri » Ce sentință a primit femeia din Giurgiu care a făcut videochat alături de copiii ei

Ce sentință a primit femeia din Giurgiu care a făcut videochat alături de copiii ei

Ce sentință a primit femeia din Giurgiu care a făcut videochat alături de copiii ei
Roxana Onu, femeia din județul Giurgiu arestată după că ar fi făcut videochat alături de cei doi copii ai săi, a fost condamnată vineri de Tribunalul București la 9 ani de închisoare, hotărârea nefiind definitivă.

Femeia din comuna Vărăști, județul Giurgiu, a fost reținută și arestată la solicitarea DIICOT în luna ianuarie, fiind acuzată că și-a exploatat sexual cei doi copii – o fată de un an și 11 luni și un băiat de aproape trei ani. Procurorii au susținut că în cadrul activității sale de videochat, femeia ar fi întreținut în mod repetat acte sexuale orale cu copiii ei. Judecătorii de la Tribunalul București au emis, vineri, o primă hotărâre de condamnare în acest dosar- nouă ani de închisoare cu executare.

„Aplică inculpatei pedeapsa cea mai grea, de 6 ani închisoare la care se adaugă un spor de 1/3 din totalul celorlalte pedepse – respectiv un spor de 3 ani închisoare, în final inculpata având de executat pedeapsa de 9 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art.66 lit.a, b, d, e, f Cp, după executarea pedepsei principale. Pe durata executării pedepsei face (…) menține starea de arest preventiv dispusă față de inculpată”, se arată în hotărârea Tribunalului București.

Decizia de vineri nu este una definitivă și poate fi atacată la Curtea de Apel București.

În perioada ianuarie – iunie 2015, femeia ar fi conversat pe internet, prin sesiuni video, cu mai multe persoane din SUA, Marea Britanie, Belgia și Olanda, cărora le-ar fi pus la dispoziție materialele pornografice cu copiii ei. Ea ar fi încasat în această perioadă 45.000 de dolari.

Femeia a fost depistată după ce materialele pornografice cu cei doi minori au fost descoperite de autoritățile din SUA în arhiva unui bărbat cercetat pentru pornografie infantilă prin sisteme informatice.

Citește și