Ce soluții au românii care au rate calculate greșit de băncile din categoria celor amendate de ANPC
11 bănci din România au fost amendate pentru practici comerciale înşelătoare. Pe graficul de rambursare, rata era compusă, în primii ani, 25% din soldul principal de rambursat și 75 % dobândă.
Mai multe bănci din țara noastră au fost amendate pentru practici comerciale înşelătoare de comisarii ANPC, după ce reprezentanţii Autorităţii Naţionale de Protecţie au Consumatorilor a verificat modul de calcul al ratelor la creditele pentru persoane fizice.
Concret, pe graficul de rambursare, rata era compusă, în primii ani, 25% din soldul principal de rambursat și 75 % dobândă.
Astfel, prin această modalitate de calcul, consumatorii plateau, de fapt, preponderent dobândă, potrivit comunicatului ANPC.
Au fost date amenzi în valoare de 550 de mii de lei, adică 110 mii de euro pentru cele 11 bănci verificate.
Ce ar trebui să facă băncile care au fost sancționate
Mai mult, comisarii ANPC au propus măsura de emitere a unor noi grafice de rambursare, atât pentru creditele aflate în curs, cât și pentru cele viitoare, unde principalul creditului datorat să fie achitat de către consumatori în rate egale, pe întreaga perioadă de creditare, în raport cu dobânda aferentă creditului.
Şeful ANPC, Horia Constantinescu, a explicat ce pot face clienţii celor 11 bănci amendate.
„Cu siguranţă băncile sancţionate vor trebui să recalculeze ratele. Fiecare dintre consumatori poate trimite sesizări legate de aceste aspecte autorităţii noastre. Noi vom continua investigaţiile şi în raport cu alte instituţii bancare.
Nu ştiu să vă spun în cât timp vor calcula, odată ce ele devin măsuri obligatorii.
Ar trebui recalculate de îndată, dar pot face obicetul contestaţiei în instanţă şi abia atunci o să ne lămurim exact cum stau lucrurile”, a declarat şeful ANPC, potrivit Antena3.ro.