Ce spune azi Victor Ponta, întrebat dacă demisionează în cazul în care se dovedește că a plagiat teza de doctorat
Premierul Victor Ponta, aflat la Bruxelles, nu a dorit să precizeze dacă va demisiona în cazul în care se va dovedi că teza sa de doctorat reprezintă un plagiat, spunând că în ultimele două zile s-a concentrat doar pe agenda Consiliului European și că problemele interne le va comenta în țară.
El nu a dorit nici să răspundă dacă i se pare oportună dizolvarea Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare.
„De ieri începând am fost în cadrul Consiliului European și toată energia și atenția mea au fost concentrate asupra bunei reprezentări a României. Nu doresc și nu știu să comentez în acest moment ce s-a întâmplat acasă cât timp eram în Consiliul European”, a spus Ponta.
Premierul Victor Ponta este acuzat de plagiat, conform revistei Nature, care susține că a accesat documente prezentate de o persoană anonimă indicând faptul că mai mult de jumătate din teza sa de doctorat privind Curtea Penală Internațională ar conține texte copiate.
Într-un interviu acordat publicației „El Pais”, șeful Guvernului este citat spunând că își va asuma responsabilitatea în cazul în care se va dovedi că teza sa de doctorat este un plagiat și cu siguranță se „va retrage” și răspunde afirmativ la întrebarea dacă va demisiona în acest caz.
El spune că această problemă a apărut ca urmare a conflictului existent între el și președinte pe tema prezenței la Consiliul European.
„Am început teza în 1999 și, de atunci, am fost ministru în guverne diferite, vicepreședinte al Parlamentului și sunt liderul partidului de doi ani. Am respectat toate regulile existente în România. Am cerut Comisiei de etică din cadrul Ministerului Educației să verifice lucrarea mea și sunt convins că se va demonstra că nu sunt vinovat de plagiat. Din păcate, este vorba de un atac politic din partea președintelui, după ce mi-am anunțat dreptul de a fi prezent la Bruxelles”, spune Ponta.
Întrebat ce va face dacă acea comisie va da verdictul că a plagiat, Ponta este citat spunând: „Atunci, cu siguranță că mă voi retrage”.
După ce jurnalistul completează răspunsul spunând „Demisia…”, Ponta este citat confirmând această variantă.
„Da. Îmi asum responsabilitatea, dar consider că am fost acuzat dintr-un motiv politic și, în plus, nu au dorit să asculte punctul meu de vedere”, afirmă Ponta.
Posibilul plagiat al lui Victor Ponta trebuia să fie analizat, vineri, în ședința Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare, deși joi Consiliul General în actuala formulă a fost desființat printr-un ordin al ministrului Educației.
Membrii Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU) au fost convocați la ședință, vineri, deși printr-un ordin de ministru emis joi a fost desființat Consiliul General, după ce conducerea nu a prezentat ministrului Educației raportul de activitate solicitat.
Ministrul interimar al Educației a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, că printr-o adresă trimisă în 21 iunie Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare s-a solicitat conducerii să comunice în scris, până în 28 iunie, raportul privind resursa umană pentru activitățile didactice și de cercetare din învățământul superior, în baza unor indicatori specifici și numărul controalelor efectuate în universități privind modul de desfășurare a concursurilor pentru ocuparea posturilor didactice și de cercetare, numărul sesizărilor primite și analizate, poziția referitoare la criteriile de validare a tezelor de doctorat, numărul tezelor de doctorat analizate.
Întrucât până joi, 28 iunie, conducerea CNATDCU nu a prezentat nimic din cele solicitate, a fost emis un ordin de ministru prin care a fost desființat Consiliul General al CNATDCU. Prin acest ordin a fost propusă mărirea componenței Consiliului General de la 21 la 45 de membri, iar aceștia să fie reprezentanți de la toate universitățile, a declarat, pentru MEDIAFAX, ministrul Liviu Pop.
În Monitorul Oficial a fost publicat, vineri, ordinul ministrului interimar al Educației. Liviu Pop, privind Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU) și noua structură a acestuia.
La intrarea în vigoare a acestui act sunt abrogate Ordinul ministrului Educației 3760/2011 privind componența Consiliului General al CNATDCU, Ordinul ministrului Educației 3.504/2012 privind aprobarea Regulamentului de funcționare a CNATDCU în vederea validării tezelor de doctorat și Ordinul ministrului Educației nr. 3.759/2011 privind aprobarea Regulamentul de organizare și funcționare a CNATDCU și a structurii acestuia.
Ministrul interimar al Educației, Liviu Pop, a venit, vineri, la Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare, care ia în discuție posibilul plagiat al lui Victor Ponta.
La Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare a ajuns și Corpul de control al ministrului Educației.