Ce spune Dăncilă despre Luminița Odobescu ca variantă de comisar european
„Nu am lansat niciun nume. Ce a apărut ăn spațiul public nu este bazat pe un fundament real. Nu că nu aș aprecia-o pe doamna Odobescu. O apreciez foarte mult. Este un om implicat, capabil, dar nu am discutat despre nicio persoană. Am avut o discuție despre unul dintre portofoliile pe care România ar dori să îl ocupe. Am spus că ne dorim portofoliul legat de transporturi, energie, mediu. Știm că la nivel european principala armă e negocierea, deci e nevoie de o persoană care să negocieze foarte bine. Nu am făcut o discuție legată de persoane. Doamna președinte al Comisiei Europene a vorbit despre egalitatea de șanse, că vrea să existe un echilibru în reprezentare, comisari femei și bărbați. Vom trimite două propuneri, una de comisar femeie și una de comisar bărbat și vom vedea cum decurg negocierile. Știm că acest lucru trebuie să îl facem într-un timp cât mai scurt”, a afirmat Viorica Dăncilă, într-o conferință de presă la Vaslui, întrebată dacă a avansat numele Luminiței Odobescu pentru poziția de comisar european.
Șeful Executivului a adăugat că a discutat și cu Klaus Iohannis, deoarece în ceea ce privește comisarul european pe care îl va propune România trebuie să existe o abordare comună.
„Am avut o discuție în acest sens și cu președintele Româniai, domnul Iohannis, pentru că, așa cum am spus, sunt un om al consensului, al echilibrului și consider că proiecte importante pentru țară trebuie să își găsească o abordare comună, pentru că asta e normalitatea într-un stat membru al UE”, a conchis Dăncilă.
Luminița Odobescu este ambasadorul României la Uniunea Europeană. În spațiul public au apărut informații, pe surse, că aceasta ar fi propunerea premierului Viorica Dăncilă pentru postul de comisar european din partea României.
Audierea lui Ioan Mircea Pașcu în Conferința Președinților, dar și ședința au fost amânate deoarece unul dintre forurile legislative nu are încă un președinte ales, au spus surse europene, pentru Mediafax.
Următoarea sesiune plenară a Parlamentului European se va desfășura pe 16 septembrie, prin urmare este probabil ca validarea lui Ioan Mircea Pașcu, propus comisar european interimar din partea României, în locul Corinei Crețu, să nu mai aibă loc până în septembrie, au explicat sursele citate.