Ce spune ministrul Curaj că a făcut cu banii primiți de la Academia lui Gabriel Oprea și de ce nu renunță la funcție

Ce spune ministrul Curaj că a făcut cu banii primiți de la Academia lui Gabriel Oprea și de ce nu renunță la funcție
Publicat: 09/02/2016, 18:58

Ministrul Educației a declarat în cadrul unui interviu acordat Agenției MEDIAFAX, că, de când a devenit ministru, a donat indemnizația pe care a primit-o de la ASSN, de valoarea unui salariu mediu pe economie, iar recent a cerut să nu mai primească deloc indemnizația.

Mai mult, el a explicat și cu ce s-a ocupat cât timp a fost membru al acestei Academii. „Am cerut să nu mai primesc indemnizația de la Academia de Științe ale Securității Naționale (ASSN). Ce am primit după ce am devenit ministru am donat și după aceea am solicitat să nu mai primesc. Valoarea cred că este de salariu mediu”, a spus pentru MEDIAFAX ministrul Educației.

Întrebat de ce nu se retrage din Academie, ministrul a răspuns că educația este prioritate națională din punct de vedere al securității și siguranței pe termen lung a României.

„Eu am intrat în Academie pentru că mi s-a părut că este extrem de important, este o instituție publică, este o instituție creată de statul român, este o instituție care răspunde de situații foarte clare și uitați-vă la Strategia Națională de Apărare și vedeți câte puncte sunt legate acolo de educație, de cercetare, de inovare. Părerea mea, și am spus-o, investiția în educație și modul în care suntem serioși cu ea, investiția în cercetare și inovare sunt subiecte de siguranță și securitate pe termen lung a României. România trebuie să joace internațional, iar eu trebuie să fiu întotdeauna prezent acolo unde am posibilitatea să promovez faptul că România trebuie să-și cunoască interesul și trebuie să-l promoveze făcând cele mai bune decizii”, a declarat pentru MEDIAFAX ministrul Educației.

Întrebat cu ce se ocupă membrii acestei Academii, ministrul a spus pentru MEDIAFAX: „au fost întâlniri, au fost evenimente unde s-a discutat despre educație, cercetare, strategia în educație, modul în care am pregătit strategia de specializare inteligentă a României, care sunt direcțiile principale de intervenție, cum anume folosești fondurile structurale împreună cu fondurile naționale pentru a face ca România să crească în indexul de competitivitate, ca România să fie competitivă, ca România să fie prezentă internațional. Asta am făcut eu”.

Ministrul nu a vrut să spună cine mai sunt colegii lui în Academie, precizând că ASSN va da o listă, „cel puțin așa se așteaptă”.

Adrian Curaj, este membru din primăvara lui 2015 al Academiei de Științe ale Securității Naționale, instituție fondată în 2012 la inițiativa fostului vicepremier și ministru de Interne Gabriel Oprea, urmărit penal pentru abuz în serviciu în dosarul „Girofarul”.

În legea prin care s-a înființat ASSN, care a avut inițial numele de Academia de Științe Militare, se arată că aceasta este o „instituție publică de interes național în domeniul cercetării științifice din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională, de consacrare academică, aflată în coordonarea Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Administrației și Internelor și Serviciului Român de Informații”.

În ceea ce privește activitatea Academiei de Științe ale Securității Naționale, instituția „reunește personalități de o deosebită valoare științifică și profesională din domeniile cercetării științifice din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională”. Membrii titulari ai acestei academii beneficiază din bugetul de stat, de o indemnizație lunară viageră egală cu salariul mediu pe economie, iar membrii corespondenți de jumătate din acești bani, conform legii prin care a fost înființată ASSN”.

În plus, membrii titulari și membrii corespondenți sunt aleși pe viață, potrivit statutului ASSN.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
"Următoarele două luni sunt periculoase. Este un risc de război mondial". Avertismentul ministrului de Externe...
Fiii lui Silviu Prigoană nu pot face succesiunea. Care este motivul + acuzații grave din...
FOTO. Ce imagini! Apariția decoltată şi transparentă a celei mai frumoase jurnaliste sportive din lume
Cine ar putea intra în turul II după confruntarea dintre candidați ANALIZĂ
Imagini sfâșietoare de la mormântul Andreei Cuciuc. Ce a apărut în cimitir, la câteva ore...
Biden e de acord să dea Ucrainei mine antipersonal. Ambasada SUA la Kiev, avertizată despre...
Ce concesii ar fi dispus să facă Putin pentru un acord de pace cu Ucraina...
Adriana Bahmuțeanu pune tunurile pe văduva lui Prigoană! Ce acuzații grave îi aduce: ”Are trei...
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: cum...
Ninsori în aproape toată ţara începând de joi. La Bucureşti vom avea parte de zăpadă...
Igor Cuciuc își urlă neputința: Andreea, întoarce-te acasă! Durere sfâșietoare
Un nou tronson al Autostrăzii Moldova A7 se deschide astăzi! Drumul va face legătura între...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Începe licitaţia pentru construcţia celui mai dificil lot al secţiunii montane a A8. Anunţul ministrului...
Structura IMENSĂ găsită pe fața ASCUNSĂ a Lunii
Permis auto confiscat! Decizie fără excepții pentru 30 zile. Șoferii se reclamă între ei
Bahmuțeanu l-a visat pe Prigoană. Ce mesaj i-ar fi transmis fostul soț
Ce diagnostic a primit Florin Niță după accidentarea de la meciul România – Cipru. Portarul...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
VIDEO Daniela Iliescu este gravidă cu al doilea copil! Culiță Sterp și partenera lui au...
Scandal la înmormântarea lui Liam Payne. Familia artistului nu vrea ca managerul său să fie...
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
O companie a realizat primul zbor civil supersonic de la Concorde încoace