Ce spune Mircea Băsescu despre înregistrarea discuției dintre el și fiul lui Bercea Mondial și despre implicarea fratelui său, Traian Băsescu
Într-un comunicat de presă transmis MEDIAFAX joi dimineață, Mircea Băsescu arată că președintele Traian Băsescu nu are nicio legatură cu cazul presupusului șantaj, iar atragerea sa în acest „scandal mediatic nu are niciun suport real”.
„În primul rând semnalez faptul că atragerea Instituției Prezidențiale și a președintelui României în acest scandal mediatic nu are niciun suport real. Președintele României, Traian Băsescu, nu are niciun fel de legătură cu relația mea cu membrii familiei Anghel. Menționarea numelui lui Traian Băsescu în dialogul purtat cu membrii familiei Anghel nu s-a făcut în sensul concluzionat în cuprinsul emisiunii de televiziune. Am menționat că președintele știe de cazul lui Anghel Sandu în condițiile în care dosarul acestuia era foarte mediatizat la acel moment, situația să fiind de notorietate. Este regretabil că se încearcă denigrarea Instituției Prezidențiale în condițiile în care președintele României, prin activitatea sa din ultimii ani, a încercat și a reușit să facă Justiția să poată funcționa în România”, spune Mircea Băsescu în documentul citat.
El mai spune că pe parcursul cercetării acestui dosar nu va beveficia de avantajul de a fi fratele lui Traian Băsescu.
„Cu privire la presupusele fapte de corupție de care sunt acuzat, Justiția își va spune cuvântul, fără a beneficia de avantajul de a fi fratele președintelui României”, precizează Mircea Băsescu.
Mircea Băsescu susține că imaginile video difuzate de postul Antena 3 sunt scoase din context, iar înregistrările ar sprijini starea de fapte prezentată de el în plângerea penală pentru șantaj.
„În al doilea rând vreau să precizez că toate imaginile video difuzate de postul Antena 3 vin și susțin starea de fapt prezentată chiar de mine în cuprinsul plângerii penale pentru șantaj și în cuprinsul declarației pe care am dat-o în fața procurorului DNA. Sumele de bani respective sunt menționate în referire la momentul restituirii acestora de către Marian Căpățână membrilor familiei Anghel, care a avut loc în prezența mea, în biroul meu din Portul Constanța. Nu pot să nu observ că secvențele difuzate sunt scoase din context și puse în asemenea ordine în scopul de a da impresia că există o legătură de cauzalitate între discuțiile care privesc banii și discuțiile referitoare la dosarul lui Anghel Sandu. Fac precizarea că aceste imagini trebuie analizate în integralitate și coroborate cu toate celelalte probe aflate în dosarul de șantaj. Astfel, din interceptarea realizată de procurorii și ofițerii DGA a discuțiilor purtate între mine, membrii familiei Anghel și Marian Căpățână rezultă fără echivoc natura relațiilor dintre părți. Certitudinea este că Marian Căpățână a împrumutat o sumă de bani de la familia Anghel pe care umează să o restituie și cel mai important este că eu nu am solicitat și nici nu a primit nicio sumă de bani”, susține Mircea Băsescu în comunicatul de presă.
El spune că a solicitat DNA Constanța comunicarea plângerii penale depuse de Florin Anghel și a probelor ce însoțesc această plângere.
„După ce vom primii aceste înregistrări în integralitatea lor vom putea face alte precizări cu privire la temeinicia lor”, se arată în încheierea comunicatului.
Antena 3 a făcut publice, miercuri seară, înregistrări audio-video din care rezultă că fratele președintelui, Mircea Băsescu, a primit 250.000 de euro pentru a interveni ca Bercea Mondial să scape de închisoare și că șeful statului ar fi știut despre acest demers.
Înregistrările au fost difuzate în prezența lui Pavel Abraham, avocatul fiului lui Bercea Mondial, care a afirmat că familia acestuia a decis să le facă publice în contextul unor „suspiciuni cu privire la seriozitatea cu care se face ancheta” legată de plângerea pe numele lui Mircea Băsescu, pentru un presupus trafic de influență.
Astfel, pe post au fost prezentate mai multe înregistrări audio ale unor discuții ce ar fi fost purtate, potrivit realizatorului emisiunii și celor care le-au pus la dispoziție, de Mircea Băsescu și Florin Anghel, fiul lui Bercea Mondial, care le-ar fi înregistrat pe ascuns. Înregistrările audio au fost prezentate împreună cu imagini filmate într-un birou, în care apărea fratele președintelui, discutând cu o persoană ce părea că înregistrează conversația, cu telefonul mobil sau cu o cameră ascunsă, și nu apare în filmare.
Materielele audio-video au fost prezentate în șase secvențe distincte, între care realizatorul emisiunii și invitații săi au subliniat că acestea ar releva acuzația de trafic de influență adusă de Florin Anghel lui Mircea Băsescu. Discuțiile au fost atribuite, potrivit relatărilor din emisiune, lui Florin Anghel și Mircea Băsescu, astfel că în transcriptul lor, prezentat mai jos, interlocutorilor le sunt atribuite aceste nume.
Cătălin Legănel, corespondenti@mediafax.ro