Prima pagină » Știri » Ce spune Poliția Rutieră despre accidentul în care a fost implicat Traian Băsescu

Ce spune Poliția Rutieră despre accidentul în care a fost implicat Traian Băsescu

Ce spune Poliția Rutieră despre accidentul în care a fost implicat Traian Băsescu
Șeful Poliției Rutiere din IGPR, Lucian Diniță, a declarat pentru MEDIAFAX, referitor la accidentul rutier în care a fost implicat sâmbătă președintele Traian Băsescu, că în acest caz nu a fost solicitată intervenția unui echipaj al instituției pe care o conduce.

Șeful Poliției Rutiere din IGPR, Lucian Diniță, a declarat pentru MEDIAFAX, referitor la accidentul rutier în care a fost implicat sâmbătă președintele Traian Băsescu, că în acest caz nu a fost solicitată intervenția unui echipaj al instituției pe care o conduce.

Comisarul șef de Poliție Lucian Diniță a confirmat totodată că, în astfel de situații, polițiștii de la Rutieră nu sunt chemați deoarece părțile implicate ajung la o înțelegere amiabilă.

Reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție (IPJ) Ilfov au declarat, la rândul lor, că nu au fost chemați la locul accidentului.

„Nu s-a sunat nici direct la noi, nici la 112. A fost o simplă tamponare”, au spus sursele citate.

Președintele Traian Băsescu a fost implicat într-un accident auto ușor, în zona podului Otopeni, autoturismul pe care îl conducea tamponând ușor o altă mașină, șeful statului admițând că incidentul a avut loc din vina sa.

„Domnul președinte Traian Băsescu a avut un accident ușor de circulație, s-a petrecut astăzi la prânz, în urmă cu aproximativ o oră (ora 12:45, n.r.) în zona Otopeni. Mașina care se afla în fața sa a pus frână brusc, iar președintele a lovit-o din spate. Nu sunt persoane rănite sau victime, au fost doar afectate mașinile”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Bogdan Oprea, purtătorul de cuvânt al șefului statului.

El a precizat că președintele a admis că este responsabil pentru incident, deoarece nu a păstrat distanța regulamentară pentru a putea evita impactul cu autoturismul din fața sa în momentul în care acesta a frânat.

„S-a mers pe procedura legală de înțelegere amiabilă între șoferi, permisă în cazuri de accidente minore”, a precizat Oprea. El a adăugat că mașinile nu au fost avariate grav, fiind vorba doar de „zgârâieturi’ și „telescoape lovite”.

De asemenea, întrebat dacă la fața locului a ajuns un echipaj de Poliție și dacă permisul președintelui Băsescu a rămas la acesta sau șeful statului a primit penalizare cu puncte, Oprea a precizat că în caz de înțelegere amiabilă nu se ajunge până la această procedură.

Purtătorul de cuvânt nu a precizat dacă în mașina președintelui se mai aflau persoane.

Bogdan Oprea a menționat că președintele Traian Băsescu se afla la volanul autoturismului Dacia Logan proprietate personală

Andrei Dumitrescu este un jurnalist specializat în realizarea de articole legate, în special, de activitatea Ministerului Afacerilor Interne și toate armele subordonate acestuia, în special Poliția ... vezi toate articolele

Citește și