Prima pagină » Știri » Ce sumă de bani au furat ieri cei doi bărbați care au jefuit banca Raiffeisen de pe Șoseaua Olteniței

Ce sumă de bani au furat ieri cei doi bărbați care au jefuit banca Raiffeisen de pe Șoseaua Olteniței

Ce sumă de bani au furat ieri cei doi bărbați care au jefuit banca Raiffeisen de pe Șoseaua Olteniței
Cei doi bărbați mascați care, miercuri după-amiază, au jefuit o sucursală a băncii Raiffeisen din Sectorul 4 al Capitalei, au luat din două sertare lei și valută în valoare totală de 41.000 de lei, au declarat, joi, oficiali din Poliția Capitalei.

Potrivit sursei citate, cei doi, înarmați cu arme albe și purtând cagule și mănuși, au intrat în unitatea bancară miercuri, în jurul orei 17.20., moment în care în sediu se aflau trei angajate și o clientă.

După ce au agitat cuțitele în mod amenințător, hoții le-au atras atenția celor patru femei să nu se opună și să nu apese butonul de panică. Aceștia au luat din două sertare mai multe pachete de bani și apoi au fugit.

Potrivit anchetatorilor, au fost vizionate imaginile surprinse de camerele video din interiorul băncii și de o cameră montată pe o clădire din apropiere.

Din declarațiile celor patru femei reiese că, după voce, hoții par a fi persoane tinere.

Sediul Raiffeisen situat pe Șoseaua Olteniței nr. 254 nu avea pază umană, în condițiile în care, din anul 2010, potrivit legii, băncile nu mai au această obligație.

Andrei Dumitrescu este un jurnalist specializat în realizarea de articole legate, în special, de activitatea Ministerului Afacerilor Interne și toate armele subordonate acestuia, în special Poliția ... vezi toate articolele

Citește și