Ce țară va ajuta România să preia președinția Uniunii Europene în 2019
La întâlnire a fost prezent și premierul Victor Ponta.
Valeriu Zgonea a arătat că anul acesta, pe 18 aprilie, s-au împlinit 25 de ani de relații diplomatice dintre România și Irlanda.
„România și Irlanda au astăzi un parteneriat solid, bazat pe o foarte bună cooperare în plan bilateral, european și internațional. Binențeles, în afară de întărirea relațiilor dintre cele două Parlamente, am discutat și despre campionatul mondial de rugby de la Londra, din septembrie, unde noi vom întâlni Irlanda pe 27, sperăm să fie un meci și pentru România foarte bun, este o grupă destul de dificilă pentru noi. Am discutat și aceste aspecte, care sunt importante pentru relațiile noastre. Nu în ultimul rând, am discutat despre experianța Irlandei în UE, de capacitatea ei de absorbi fondurile europene, creșterea economică de anul trecut al Irlandei, ca și a României, a fost una dintre cele mai mari, a Irlandei a fost cea mai mare din UE”, a declarat Zgonea, după întâlnire.
El a adăugat că cele două parlamente vor încheia un memorandum de înțelegere pentru următorii 4-6 ani.
„Sunt câteva zone pe care am dorit să le prezint și care fac parte dintr-o dorință reală a celor doi președinți de Parlamente de a coopera printr-un memorandum de înțelegere, care să fie baza solidă a unui parteneriatului dintre Camera Deputaților și Parlamentul irlandez în următorii 4-6 ani de zile, extrem de important pentru România, ca să atingă nivelul de dezvoltare pe care noi l-am dorit pentru țara noastră în momentul în care noi am accesat această portiță de a intra în UE și de a ne integra în structura europeană. Este încă un proces foarte lung și avem nevoie de această chestiune”, a menționat președintele Camerei Deputaților.
Președintele Parlamentului irlandez a spus că dorește cooperarea dintre cele două Parlamente și „abia așteaptă” încheierea memorandumului de înțelege pentru pregătirea României la președinția UE, în 2019.
„Abia aștept să lucrez cu colegul meu în pregătirea România pentru președinței UE în 2019 și în acest sens vom semna un memorandumul de înțelege, pentru pregătirea acestui mandat. Dispunem de numeroase oficialități cu experiență în pregătirea politicienilor, pentru diferite funcții înalte în cadrul UE. De altfel, am făcut acest lucru și pentru Lituania și am putut remarca că aceste ocazii excelente prezentate noilor state membre sunt de cel mai mare ajutor pentru a le oferi noi speranțe cu privire la valorile UE. Vă aduc aminte că am început să ieșim din criză, ceea ce dorim și României, să se dezvolte cât mai bine în traversarea acestei perioade dificile din ultimii cinci ani. Irlanda s-a confruntat cu criza, ca majoritatea statelor UE, dar lucrurile arată bine la noi, economia și-a revenit, asta înseamnă mai multe locuri de muncă, o situație mai bună pentru cetățenii pe care îi reprezentăm”, a afirmat înaltul oficial irlandez.