Prima pagină » Știri » Ce tragedie! Vasile Barani, unul dintre cei mai apreciați violoniști din România, răpus de coronavirus. Mesaj emoționant transmis de Cornelia și Lupu Rednic

Ce tragedie! Vasile Barani, unul dintre cei mai apreciați violoniști din România, răpus de coronavirus. Mesaj emoționant transmis de Cornelia și Lupu Rednic

Ce tragedie! Vasile Barani, unul dintre cei mai apreciați violoniști din România, răpus de coronavirus. Mesaj emoționant transmis de Cornelia și Lupu Rednic

Muzica populară românească este în doliu. Vasile Barani, un îndrăgit artist din România, a fost răspus de coronavirus. Tristul anunț a fost făcut de Cornelia și Lupu Rednic pe o rețea socială.

Vasile Barani a fost unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați violoniști din România. Originar din zona Maramureșului, artistul a murit în cursul nopții trecute.

Cutremurați, până-n adâncul sufletului, ca de un trăsnet care despică arborele până la rădăcină, am primit vestea plecării dintre noi, la cele veșnice, a prietenului nostru drag Vasile Barani, un om cu totul special, un om cu suflet mare. Gândurile și rugăciunile noastre sunt alături de familia greu încercată! Dumnezeu să vă ofere mângâiere în aceste momente dureroase! Prieten drag, te vom purta mereu în inimă! Fie ca îngerii să vegheze drumul tău lin către Dumnezeu!”, au scris Cornelia și Lupu Rednic pe Facebook.

Vasile Barani a murit la spital din cauza noului coronavirus

Vasile Barani avea 62 de ani. Din primele informații, duminică s-a simțit rău și a ajuns la Spitalul Municipal Sighetu Marmației, unde a fost testat pozitiv cu coronavirus. Marți seara, medicii au cerut ca artistul să fie transferat pe secția ATI, la spitalul suport COVID din Baia Mare, dar a murit în cursul nopții.

Vasile Barani a colaborat o bună perioadă cu interpreta Ancuța Anghel, iar melodia lor “La moară la Niculai” a devenit una dintre cele mai îndrăgite melodii din zona Maramureșului. Familia, prietenii, apropiații și colegii de breaslă sunt șocați de vestea pe care au primit-o.

Suntem cu inimile zdrobite de durere. Fratele nostru a plecat spre un loc mai bun. Ne va lipsi foarte mult.  De acolo, de sus, va veghea asupra noastră. Cântecele lui vor rămâne și îl vom păstra veșnic în sufletele noastre. Ne rugăm la bunul Dumnezeu să îl odihnească în pace”, a spus Ioan Barani, fratele regretatului artist.

Citește și