Ce va păți șoferul unei ambulanțe care a transportat mai mulți autostopiști
This browser does not support the video element.
Directorul Serviciului de Ambulanță Timiș, Iancu Leonida, a declarat, luni, corespondentului MEDIAFAX, că a fost deschisă o anchetă administrativă pentru a se lua măsurile legale față de șoferul unei ambulanțe care a luat persoane „la ocazie” de pe marginea drumului, contrar regulamentului.
Imagini cu acest incident au apărut pe internet, luni, fiind filmate de un trecător, în zona municipiului Lugoj.
„S-a deschis o anchetă administrativă, îl băgăm (pe șofer – n.r.) în Comisia de disciplină și luăm măsurile legale. Este o abatere foarte gravă și nu avem voie să luăm nici aparținătorul bolnavului, darămite oameni de pe marginea drumului. Probabil se lasă cu desfacerea contractului de muncă”, a declarat Iancu Leonida.
Directorul Serviciului de Ambulanță Timiș a precizat că nu era vorba despre o ambulanță în misiune cu personal medical, ci de o autosanitară de transport în care se afla doar șoferul.