Cea mai scăzută temperatură din acest sezon a fost înregistrată, vineri dimineață, în localitatea harghiteană Joseni, unde mercurul din termometre a coborât până la minus 22 de grade Celsius, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Meteorologul de serviciu de la Stația Joseni, Rodica Biro, a declarat corespondentului MEDIAFAX că temperatura cea mai scăzută a sezonului a fost înregistrată, vineri, în intervalul orar 6.00 – 7.00.
„Minima dimineții a fost de minus 22 de grade Celsius. Este cea mai rece dimineață de până acum, în țară, în acest sezon”, a declarat Rodica Biro.
La rândul său, meteorologul Tanko Karoly de la Stația Miercurea Ciuc a precizat că temperaturile au coborât la limita gerului încă de joi seară, după ora 21.00, și au continuat să scadă pe tot parcursul nopții, valorile termice înregistrate vineri dimineață în județ fiind cu până la 18 grade Celsius mai mici față de ziua precedentă, la aceeași oră.
„Joi dimineață, cea mai scăzută temperatură înregistrată în județ a fost de minus 4 grade Celsius, iar astăzi am avut chiar și minus 22 de grade”, a afirmat Tanko Karoly.
Gerul s-a instalat în tot județul, minimele consemnate vineri în alte localități fiind de minus 20 de grade Celsius la Miercurea Ciuc, minus 14 grade la Stația Meteo Bucin și la Toplița, în vreme ce mercurul din termometrele de la Stația Odorheiu Secuiesc a corborât până la minus 6 grade Celsius.
Potrivit sursei citate, maximele nu vor depăși, în cursul zilei de vineri, valoarea de minus 4 grade Celsius, vremea menținându-se deosebit de rece și în intervalul următor.
Meteorologii anunță că, sâmbătă, minimele în Harghita vor fi similare celor înregistrate vineri, mai scăzute în zona depresionară.
Minima absolută a lunii decembrie în Harghita, de minus 33 de grade Celsius, a fost consemnată în anul 1998 în Miercurea Ciuc.
Temperatura maximă a lunii decembrie a fost de 16,8 grade Celsius și s-a înregistrat în 1989 în aceeași localitate.