Cei care au condus grupuri și au ridicat baricade la Revoluția din 1989 trebuie să obțină un nou certificat care să le ateste meritele

Cei care au condus grupuri și au ridicat baricade la Revoluția din 1989 trebuie să obțină un nou certificat care să le ateste meritele
Publicat: 31/12/2014, 08:15

Pentru aceasta, Guvernul a introdus un nou titlu de revoluționar, cel de „Luptător cu Rol Determinant”.

Decizia a fost luată după ce agenția MEDIAFAX a semnalat faptul că Guvernul a decis să amâne pentru următorii doi ani, până în 2017, plata indemnizațiilor reparatorii la care au dreptul revoluționarii care, în decembrie 1989, au mobilizat și condus grupuri de oameni, construind și menținând baricade împotriva forțelor regimului comunist. Ministrul Finanțelor, Darius Vâlcov, a afirmat atunci că a fost „o greșeală” a Ministerului Finanțelor și că la Monitorul Oficial va fi transmisă o erată.

Erata a fost transmisă și publicată în Monitorul Oficial, dar Guvernul a intervenit cu o ordonanță de urgență, stabilind că acei revoluționari care au condus grupuri de oameni și au ridicat baricade trebuie să obțină un nou certificat care să le ateste meritele.

Astfel, Guvernul a stabilit că persoanelor care dețin în prezent titlul de „Luptător Remarcat prin Fapte Deosebite” (atribuit celor care, în perioada 14-25 decembrie 1989, au mobilizat și au condus grupuri sau mulțimi de oameni, au construit și au menținut baricade împotriva forțelor de represiune ale regimului totalitar comunist, au ocupat obiective de importanță vitală pentru rezistența regimului totalitar și le-au apărat până la data judecării dictatorului, în localitățile unde au luptat pentru victoria Revoluției române din decembrie 1989, precum și celor care au avut acțiuni dovedite împotriva
regimului și însemnelor comunismului între 14-22 decembrie 1989) li se vor elibera noi certificate pentru obținerea calităților și titlului de „Luptător cu Rol Determinant”, dar numai dacă îndeplinesc condițiile stabilite de lege și cu avizul unei comisii parlamentare care va înainta președintelui țării propuneri de atribuire a titlului.

Acest nou titlu, care stă și la baza condițiilor de acordare și care va fi atribuit sub sancțiune penală pentru date false, este definit acum de Guvern ca fiind acordat celor care, în perioada 14-22 decembrie 1989, au avut un rol determinant la declanșarea și victoria Revoluției, și-au pus viața în pericol în confruntările cu forțele de represiune, au ocupat și apărat obiectivele de importanță deosebită, care au aparținut regimului totalitar, dar „doar în localitățile” în care, în urma acestor acțiuni și confruntări, au rezultat persoane ucise, rănite sau reținute, până la fuga dictatorului Nicolae Ceaușescu.

Din această categorie de persoane cu rol determinant vor face parte și eroii-martiri, ai căror urmași beneficiază de indemnizații și facilități.

În sprijinirea noului titlu de revoluționar, Guvernul a decis să modifice și modul de prezentare a Revoluției, din primul articol din Legea revoluționarilor, și să nu mai fie utilizată sintagma” Revoluția română din decembrie 1989, declanșată prin revolta populară de la Timișoara, continuată în București și în alte localități ale țării și transformată în revoluție antitotalitară, sprijinită de armată, care a condus la căderea regimului comunist și la instaurarea democrației, constituie un moment crucial în istoria României”, ci o altă sintagmă potrivit căreia „Revoluția Română din Decembrie 1989, declanșată prin revolta populară de la Timișoara, continuată în municipiul București și în alte localități ale României, unde revoltele cetățenilor români au fost reprimate de forțele de ordine și s-au soldat cu morți, răniți sau arestați, a condus la dobândirea libertății și la instaurarea democrației în România, constituie un moment crucial în istoria țării”.

Titlurile vor fi acordate doar pentru cazurile în care solicitantul este posesor al certificatului și titular al brevetului de atestare a titlului acordat de președintele României, prin decret prezidențial.

Cererile pentru eliberarea noului certificat trebuie depuse în termen de 90 zile lucrătoare.

În aceste condiții, Guvernul a decis ca acele indemnizații care reveneau persoanelor care au mobilizat grupuri de oameni și au ridicat baricade și care au fost eliminate în prima fază să fie acordate numai revoluționarilor care au obținut noile certificate ce le atestă „rolul determinant”.

Guvernul a decis totodată ca legea care include indemnizații și facilități să nu fie aplicată pentru persoanele care au titlu de Luptători cu Rol Determinant sau Remarcați pentru Fapte Deosebite, dar care, în decembrie 1989, au acționat ca angajați, în exercitarea sarcinilor de serviciu.

„După intrarea în vigoare a prezentei legi, beneficiază de drepturile conferite de acestea doar persoanele care se încadrează în prevederile acesteia”, precizează Guvernul în ordonanță.

În urmă cu două săptămâni, agenția MEDIAFAX a anunțat că Guvernul a decis, prin ordonanță de urgență, să amâne pentru următorii doi ani, până în 2017, plata indemnizațiilor reparatorii la care au dreptul revoluționarii care, în decembrie 1989, au mobilizat și condus grupuri de oameni, construind și menținând baricade împotriva forțelor regimului comunist, precum și copiii eroilor-martiri.

Ulterior, la solicitarea MEDIAFAX, ministrul Finanțelor, Darius Vâlcov, a declarat că Guvernul va trimite rapid o erată către Monitorul Oficial, pentru a corecta acel articol. El a arătat însă că, într-una din următoarele ședințe de guvern, va fi emisă și o ordonanță care va stabili „cum se face plata în 2015”, fără alte detalii.

Vâlcov a mai arătat că a discutat și cu oficialii Consiliului Legislativ, care au avizat ordonanța de urgență, și că le-a transmis că acel articol a fost introdus în actul normativ dintr-o „greșeală” a Ministerului Finanțelor.

Surse guvernamentale au declarat că, după apariția informației MEDIAFAX privind sistarea indemnizațiilor pentru revoluționari, premierul Victor Ponta a discutat pe această temă cu ministrul Finanțelor.

Ministerul a transmis și un comunicat în care susținea că revoluționarii care au dreptul la indemnizații reparatorii după evenimentele din decembrie 1989 vor primi sumele aferente și în 2015 și 2016 și că în ordonanța privind amânarea plăților pentru doi ani apărând o „eroare materială”, care va fi corectată.

„Avem un memorandum adoptat la nivelul Guvernului, referitor la drepturile revoluționarilor, pe care îl vom respecta. Aceștia iși vor primi indemnizațiile și în 2015 și în 2016. Așadar, în legatură cu articolul apărut în Ordonanța de Urgență 83 din 12.12.2014, publicată aseară (joi – n.r.) în Monitorul Oficial, fac precizarea că a fost vorba despre o eroare materială care va fi corectată în ‎cel mai scurt timp, astăzi (vineri – n.r.), cel târziu în sedința de Guvern de marți, 23 decembrie 2014”, a transmis Vâlcov într-un comunicat.

Ordonanța de urgență aprobată de Guvern prevedea amânarea pentru următorii doi ani a plății indemnizațiilor reparatorii la care au dreptul revoluționarii care, în decembrie 1989, au mobilizat și condus grupuri de oameni, construind și menținând baricade împotriva forțelor regimului comunist, și copiii eroilor-martiri.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Elenei Lasconi după ce CCR a decis renumărarea voturilor de la alegerile...
BREAKING NEWS | CCR vrea renumărarea voturilor din turul 1! De ce s-a luat această...
FOTO. Milionarul se însoară cu nepoata fostei soții. Cum arată femeia care i-a luat mințile
Câte milioane de euro va plăti amendă TikTok pentru Călin Georgescu. Europarlamentar: „Nu există politician...
Văru Săndel dezvăluie cum și-a împărțit Silviu Prigoană averea: “Honorius a moștenit afacerile, ceilalți…” |...
Augustin Zegrean explică ce se întâmplă după renumărarea voturilor. Turul doi ar putea fi organizat...
Prietenii lui Călin Georgescu. Cu cine se întâlnește candidatul care a câștigat primul tur al...
Numerologia anului de naștere al lui Călin Georgescu. Ce i-au prezis astrele
Condimentul banal care poate provoca halucinații severe. Majoritatea românilor îl au în bucătărie
Cristian Pîrvulescu, despre demersul lui Cristian Terheş şi decizia CCR: "Este evident, se încearcă relansarea...
VIDEO ”Scoateți capacul! Dați-mi fata înapoi!” Imagini zdrobitoare de la mormântul Andreei Cuciuc! Mama sa...
Trei persoane și-au pierdut viața într-un accident cumplit pe DN 26, în Galați! Traficul rutier...
Detaliul neobservat din clipul lui Călin Georgescu! Ce are în spate și ce semnifică
Poți să depășești prin dreapta un vehicul care circulă pe banda 2? Care sunt regulile...
37 de kilometri din Drumul Expres Craiova-Piteşti se deschid traficului joi şi vineri
ADEVĂRUL despre UNIREA Bucovinei cu România! „Eram în contact cu...
Călin Georgescu a intrat în panică. Decizia care-l blochează: E singura cale!
Cumpărăturile ce nu mai pot fi returnate. Mulți români vor fi afectați
Ce semnifică simbolul care apare în videoclipurile lui Călin Georgescu. Este mai mult decât un...
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Elena Viscu, fosta soție a lui CRBL, a vorbit despre perioada grea în care se...
Mihai Bendeac, în stare de șoc: "Eu nu auzisem nimic"
BANCUL ZILEI. Profesoara către Bulă: -Măi puturosule, cum poţi să dormi la mine la oră?
Marile iubiri ale lui Carol al II-lea. „Se va pune desigur întrebarea cum un om...