Cei doi oficiali ai MAI urmăriți penal pentru divulgare de informații clasificate au fost demiși
Comisarul șef de poliție Mihai Șova, secretar general adjunct al MAI, și consiliera lui Gabriel Oprea, Ingrid Luciana Popa-Mocanu, au fost demiși din funcții la propunerea vicepremierului Gabriel Oprea. Oficiul Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat (ORNISS) a decis de asemenea să le retragă autorizațiile de acces la informațiile clasificate, conform MAI.
Cei doi oficiali sunt urmăriți penal de procurorii DNA, fiind acuzați de 8 fapte de acces și publicare de informații clasificate, cu scopul de a obține foloase materiale.
În cazul lui Mihai Șova, propunerea de demitere a venit de la ministrul Afacerilor Interne și a fost aprobată de premierul Victor Ponta. În cazul consilierei ministrului, propunerea a venit de la MAI și a constat în încetarea detașării acesteia de la Ministerul Justiției, care începuse din 2013.