Cei doi sportivi reținuți pentru proxenetism și trafic de minori, arestați de Judecătoria Craiova
Cei doi sportivi craioveni suspectați că exploatau sexual tineri în Germania și reținuți de procurori pentru proxenetism și trafic de minori au fost arestați preventiv, vineri, de Judecătoria Craiova, iar cel de-al treilea sportiv implicat în acest caz va fi cercetat în libertate.
Florin Boboc și Marian Șerban, sportivii craioveni reținuți de procurorii DIICOT pentru proxenetism și trafic de minori, au fost arestați preventiv, pentru 29 de zile, de magistrații Judecătoriei Caiova, după o ședință care a durat mai bine de o oră și jumătate, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Cel de-al treilea sportiv implicat în acest caz, Vasilică Begiu, va fi cercetat în libertate.
Decizia instanței nu este definitivă și poate fi atacată cu recurs la Tribunalul Dolj.
Doi dintre sportivii ridicați, joi, de către procurorii DIICOT Craiova, suspectați că exploatau sexual tineri în Germania, între care și minori, au fost reținuți pentru 24 de ore sub acuzația de proxenetism și trafic de minori.
Potrivit procurorilor DIICOT Craiova, în noaptea de joi spre vineri, au fost emise două ordonanțe de reținere pe numele lui Florin Boboc și Marian Șerban, ambii luptători K1.
Aceștia urmau să fie prezentați, vineri, magistraților cu propunere de arestare preventivă. De asemenea, procurorii urmau să ceară mandat de arestare în lipsă și pentru un ceățean german, membru al acestei rețele.
Procurorii DIICOT Craiova au audiat, joi, peste 50 de persoane, printe care martori și victime ale grupării specializate în racolarea, transportarea și exploatarea sexuală în Germania a peste 200 de persoane, unele dintre acestea minore.
Procurorii au stabilit că, în perioada 2009-2011, învinuiții Florin Boboc, Marian Corneliu Șerban și Vasilică Begiu, sportivi legitimați la un club din municipiul Craiova, practicanți ai sporturilor de contact (box și K1), au racolat și transportat în Germania tineri, printre care și sportivi minori, în scopul întreținerii de relații sexuale, contra cost, cu cetățeni germani, precum și în vederea realizării și difuzării unor materiale pornografice explicite.
Victimele sportivilor erau racolate dintr-un club sportiv și duse în Germania, unde erau obligate să întrețină relații sexuale.
Presupușii proxeneți au reușit să treacă granița cu minori pe care îi scoteau din țară cu acceptul părinților sub pretextul participării la competiții sportive în străinătate. Potrivit anchetatorilor, germanii plăteau 250 de euro pentru o partidă de sex cu un tânăr din România, iar în total s-au făcut aproximativ 600 de tranzacții, suma încasată ridicându-se la 150.000 de euro.