Cei mai longevivi primari din Arad spun că limitarea mandatelor e „o lovitură” dată administrației

Publicat: 20 11. 2014, 16:55
Actualizat: 20 11. 2014, 17:52

Primarii cu cele mai multe mandate din județul Arad spun că inițiativa legislativă aprobată tacit de Camera Deputaților, privind limitarea numărului de mandate la două, „este greșită” și va bloca proiecte, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Aflat la al șaptelea mandat, pentru că a fost primar și înainte de Revoluție, edilul-șef al orașului arădean Sebiș, Gheorghe Feieș (PDL) spune că inițiativa legislativă este „o lovitură dată administrației locale”.

„În Germania sunt primari și de 60 de ani. Continuitatea este importantă în administrație pentru că permite realizarea unor proiecte pe termen mediu și lung”, spune Feieș.

El consideră că și candidații vor fi descurajați de limitarea numărului de mandate succesive.

„Un primar ales își pierde profesia și renunță la toate celelalte activități. Nu știu câți vor mai candida dacă se gândesc că pot să fie primari cel mult opt ani. O astfel de reglementare ar reduce competiția și calitatea candidaților”, a spus Feieș.

Și primarul orașului Chișineu-Criș, Gheorghe Burdan (PSD), aflat la al cincilea mandat, critică inițitiva.

„Funcția de primar e aproape o meserie. Experiența cumulată în timpul mandatelor este foarte folositoare comunității. Limitarea la două mandate va avea efecte asupra administrației locale, asupra proiectelor care au nevoie de continuitate. Nu știu ce substrat are inițiativa, dar sigur nu e pentru dezvoltarea localităților. Mai utilă ar fi o lege care să-i tragă la răspundere pe primarii care nu și-au onorat promisiunile electorale”, a spus Burdan.

Primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă (PDL), afirmă că cei doi inițiatori „nu au ajuns niciodată primari, deși au candidat”.

„Până va deveni lege această inițiativă, care trebuie să treacă și de Senat, vă pot spune că cei doi colegi inițiatori nu au ajuns niciodată primari, deși au candidat. În schimb, vă garantez că o parte dintre primarii care au depășit două mandate pot ajunge oricând în Parlament, iar poate așa se va face și o schimbare în Parlament”, a spus Falcă, aflat la al treilea mandat succesiv.

Aleșii locali, primarii, președinții de consilii județene și consilierii locali și județeni nu vor putea ocupa aceste funcții mai mult de două mandate succesive, conform unei inițiative legislative aprobate tacit, miercuri, de Camera Deputaților.

Inițiativa aparține deputaților PDL Cezar Preda și Gheorghe Udriște.

Proiectul prevede că nicio persoană nu poate îndeplini succesiv funcția de primar, consilier local, consilier județean, președinte consiliu județean decât cel mult pentru două mandate.

Inițiatorii au considerat că după două mandate consecutive, aleșii locali construiesc în jurul lor un sistem politic și instituțional local în care orice competiție electorală locală reală devine imposibilă și există situații concrete în care monopolul unei persoane sau a unui grup de persoane din jurul acesteia asupra resurselor unei comunități a dus la acuzațiile de nepotism, conflict de interese sau corupție.

Proiectul a fost adoptat tacit, deoarece termenul de dezbatere și vot final din 15 octombrie a fost depășit.

Camera Deputaților este prima cameră sesizată, Senatul este for decizional.