Cei mai mulți medici străini din Germania provin din România

Publicat: 08 01. 2014, 18:09
Actualizat: 13 10. 2018, 04:34

Peste 2.700 de medici români activau, în 2012, în Germania, România fiind principalul furnizor de personal medical pentru această țară, urmată de Grecia și Austria, scrie publicația Die Zeit.

Potrivit unor date oficiale, în 2012, activau în Germania 2.704 medici proveniți din România, față de 2.258 din Grecia și 2.090 din Austria.

În Top 10 se mai află Rusia, Polonia, Ungaria, Siria, Bulgaria, Ucraina și Slovacia.

Die Zeit notează că cei mai mulți imigranți din România și Bulgaria au o pregătire profesională foarte bună, printre ei aflându-se ingineri, matematicieni și medici.

„Germania dezbate de săptămâni așa-numite migrație a sărăciei din România și Bulgaria. (…) Datele sunt un exemplu al transferului de forță de muncă. Aceasta migrează din sudul și estul uniunii monetare în nord, unde sprijină sistemele sociale”, comentează publicația citată, referindu-se la faptul că, după România, Grecia este următorul furnizor de medici pentru Germania.

Președintele Comisiei pentru Afaceri Externe a Parlamentului European, Elmar Brok (CDU), a declarat, recent, că imigranții care vin în Germania doar pentru ajutoare ar trebui trimiși rapid în țările de origine.

„Imiganții care vin în Germania doar pentru Hartz IV (ajutor de șomaj), alocația pentru copii și asigurarea de sănătate trebuie trimiși rapid înapoi în țările lor de origine. Pentru a preveni intrările multiple, ar trebui să ne gândim la luarea de amprente”, a spus Brok, citat de ziarul Bild.

Secretarul general al CSU, Andreas Scheuer, a declarat, luni, că muncitorii calificați sunt bineveniți în țara sa, dar a precizat că 46% din românii și bulgarii ajunși în Germania după 2007 nu au niciun fel de pregătire profesională, iar Berlinul nu trebuie să importe problemele altora.

„Institutul pentru piața muncii și cercetare profesională a Agenției Federale pentru Muncă a estimat că în 2014 vor fi până la 180.000 de imigranți din România și Bulgaria, după deschiderea pieței muncii. Există deja strigăte de ajutor în acest sens de mai bine de un an, printre altele de la orașe și comune”, a declarat, într-un interviu acordat Die Welt, Andreas Scheuer, secretarul general al Uniunii Creștin-Sociale, aliații din Bavaria ai cancelarului Angela Merkel.

Acesta a mai precizat că trebuie restrâns accesul imigranților la sistemul de asigurări sociale.