Cei trei români răniți în accidentul din Ungaria sunt șoferii autocarului și copilul unuia din ei
Cei trei români răniți în accidentul din Ungaria sunt șoferii autocarului și copilul unuia dintre aceștia, în vârstă de șapte luni, a declarat, sâmbătă, reprezentantul ISCTR în Harghita, precizând că autovehiculul transporta pasageri din Ungaria la schi în județul Harghita.
Potrivit reprezentantului Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier (ISCTR) în Harghita, Iulian Felician Croitor, autocarul implicat în accidentul din Ungaria a plecat din Harghita fără pasageri, la bordul acestuia aflându-se doar doi șoferi și copilul unui dintre ei.
El a precizat că autocarul urma „să aducă pasagerii din Ungaria la schi în județul Harghita”.
Croitor a mai spus că cercetările la sediul firmei de transport căreia îi aparține autocarul vor începe „cel mai probabil luni”, după ce managerul acesteia se va întoarce din Ungaria, unde a plecat în noaptea de vineri spre sâmbătă.
„Vom verifica dacă șoferii au atestate valabile, contracte de muncă. În ceea ce privește autocarul, vom verifica ITP-ul, să aibă verificarea făcută, clasificările. De asemenea, trebuie să aibă asigurări pentru persoane, pentru bagaje. Va fi un control complex efectuat de ISCTR. De altfel, vom verifica actele tuturor mașinilor din dotarea societății de transport, nu numai pe cele ale autocarului acesta”, a spus Iulian Felician Croitor.
De asemenea, șeful Autorității Rutiere Române (ARR) Harghita, Gabriel Asandei, a declarat sâmbătă, corespndentului MEDIAFAX că instituția a fost solicitată să acorde sprijin pentru identificarea pasagerilor din autocar, menționând că, în noaptea de vineri spre sâmbătă, a furnizat toate informațiile necesare Inspectoratului Județean de Poliție Harghita, care le-a transmis Ministerului de Interne.
Conform sursei citate, cei doi șoferi și copilul unuia dintre ei, născut în iulie 2013, sunt din Harghita, iar pasagerii aflați în autocar sunt din Ungaria.
Autocarul implicat în accidentul din Ungaria, în care se aflau 26 de pasageri, este înmatriculat în județul Harghita și plecase vineri de la Băile Homorod spre localitatea Pecs.
Accidentul a avut loc pe autostrada M6 din Ungaria, vineri, în jurul orei 20.14, după ce autocarul, înmatriculat în județul Harghita și în care se aflau 26 de persoane, a căzut într-un canal adânc de zece metri de pe marginea drumului și s-a răsturnat pe o parte. Autocarul plecase vineri de la Băile Homorod și se îndrepta spre localitatea Pecs.
În urma accidentului, 22 de persoane au fost rănite, între care trei români.
„Potrivit datelor transmise recent la Departamentul pentru Situații de Urgență de echipa consulară aflată în Ungaria și a verificărilor efectuate asupra cetățeniei persoanelor implicate în accident, rezultă că, din cei 22 răniți, doar trei au cetățenia română”, anunța MAI, într-un comunicat transmis în noaptea de vineri spre sâmbătă.
După evaluarea făcută la cele două spitale din Pecs și Mohacs unde au fost transportați răniții, medicii au stabilit că cele trei persoane cu cetățenie română, doi adulți și un minor, nu au leziuni grave, care să le pună viața în pericol, potrivit MAI.
Printr-o decizie comună a Ministerului Afacerilor Interne și a Ministerului Sănătății, s-a dispus trimiterea de urgență în Ungaria a unei echipe medicale formate din doi medici și un asistent, condusă de către medicul șef SMURD pe Regiunea Vest”, iar, „în funcție de evaluarea completă a situației medicale” a persoanelor rănite, „se va lua hotărârea aducerii acestora în țară sau continuarea tratamentului de specialitate în” țara vecină, preciza MAI
De asemenea, Poliția Arad a trimis o echipă pentru a veni în sprijinul cetățenilor români și al autorităților maghiare pentru cercetarea la fața locului.
Departamentul pentru Situații de Urgență din Ministerul Afacerilor Interne a fost sesizat de către atașatul de afaceri interne despre accident. Prin intermediul Ministerului Afacerilor Externe și al atașatului de afaceri interne român în Ungaria se menține legătura cu autoritățile maghiare, pentru a fi permanent la curent cu situația cetățenilor români, mai arăta MAI.
Ministrul Transporturilor, Ramona Mănescu, a cerut unei echipe de experți de la Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier (ISCTR) Arad și Timișoara să meargă de urgență la locul unde s-a produs accidentul în care a fost implicat un autocar înmatriculat în județul Harghita, se arăta într-un comunicat de presă de sâmbătă al MT.
„Autobuzul implicat în accident are capacitatea de 49 de locuri, an de fabricație 1998 și este clasificat la o stea. Firma operatoare are din anul 2011 licență de transport persoane, iar șoferul care se afla la volan este deținător al unui certificat profesional pentru transportul rutier de persoane, valabil până la data de 15.09.2015”, a precizat MT.
Potrivit sursei citate, inspectorii ISCTR vor face un control la sediul firmei, pentru a verifica transportul de persoane efectuat de aceasta.