Cel mai luxos hotel din Poiana Brașov riscă să fie închis de Protecția Consumatorilor
Hotel Aurelius „Împăratul Romanilor” din Poiana Brașov a fost controlat de inspectorii Agenției Naționale pentru Protecția Consumatorilor și Direcției Sanitar Veterinare, din cauza unor „nereguli alarmante”, descoperite în zona bucătăriei și a alimentației publice. Partea de alimentație publică a hotelului a fost închisă de inspectorii sanitar-veterinari. Controlul este încă în desfășurare.
O altă problemă a hotelului, descoperită de inspectori, este lipsa autorizației de funcționare, pe care reprezentanții hotelului nu au putut să o prezinte la inspecție.
„Un hotel de 5 stele nu poate să aibă mâncare mucegăită sau expirată de câteva zile. Au fost descoperite nereguli alarmante”, a declarat Claudiu Susanu, directorul Protecției Consumatorilor.
Susanu a mai spus că hotelul este relativ nou construit și nu a mai fost verificat de câțiva ani de autorități.
În luna februarie, la acest hotel urmează să fie cazată delegația Festivalului Olimpic al Tineretului European (FOTE).
Hotelul este deținut de omul de afaceri sibian Aurel Muntean, care are o avere estimată la aproape 150 de milioane de euro de topul Forbes.