Cel puțin 12 răniți, după ce o camionetă cu peste 20 de persoane la bord s-a răsturnat într-o râpă
Mai multe persoane au fost rănite, miercuri dimineață, după ce o camionetă în care se aflau peste 20 de muncitori s-a răsturnat într-o râpă, într-o zonă greu accesibilă din județul Gorj, la fața locului fiind trimise nouă ambulanțe și echipaje de descarcerare.
Accidentul s-a produs în jurul orei 6.00, în satul Cerna, comuna Padeș, într-o zonă de munte, greu accesibilă, unde cei peste 20 de oameni care se aflau în camionetă erau duși la cules de afine.
Camioneta s-a răsturnat înr-o râpă adâncă de aproximativ 40 de metri, iar cel puțin 12 persoane au fost rănite.
În condițiile în care zona este foarte greu accesibilă, serviciile de intervenție au ajuns cu dificultate în zonă, la fața locului fiind trimise șase ambulanțe din județul Gorj, una din Caraș Severin și două din județul Mehedinți.
Potrivit managerului Serviciului de Ambulanță Mehedinți, Ion Mihart, ultimele evaluări ale medicilor arată că 12 persoane au fost rănite, până la ora transmiterii acestei știri două dintre ele fiind preluate de ambulanțe și duse la Baia de Aramă. Una dintre victime a fost internată la spitalul din localitate, iar cealaltă, aflată în comă, urmează să fie preluată de un elicopter SMURD de pe stadionul din localitate, pentru a fi dusă la un spital din Capitală. Victima are o fractură la coloana cervicală.
Alte persoane rănite sunt preluate de ambulanțe și duse la Spitalul Județean din Târgu Jiu, pe măsură ce pompierii și salvamontiștii reușesc să scoată din râpă victimele.
La locul accidentului a fost solicitat și un elicopter MAI, pentru a ajuta la intervenția de recuperare a răniților.
Oana Mitu, corespondenti@mediafax.ro