Cel puțin 130 de pasageri români protestează pe aeroportul din Pisa, după anularea unei curse spre București
Cel puțin 130 de pasageri români protestează pe aeroportul orașului italian Pisa după anularea, în urmă cu 24 de ore, a unei curse aeriene spre București, informează site-ul agenției ANSA.
„Peste 130 de pasageri români care au bilete spre București au rămas blocați și, practic, abandonați după ce compania aeriană Wizzair a anulat un zbor programat marți la ora 13.40”, acuză Leontin Cojocea, președintele Centrului pentru asistență destinată românilor din Italia.
Potrivit presei italiene, zborul spre București a fost anulat din cauza ceții, dar pasagerii nu au primit nicio informare directă, iar mulți așteaptă de 24 de ore pe Aeroportul Galileo Galilei din Pisa.
„Vom adopta o poziție foarte dură față de compania aeriană”, a adăugat Cojogea, citat de site-ul QuiNewsPisa.it.
Unii pasageri au declarat că au existat informații că vor fi transferați cu un autocar la Torino pentru a lua alt zbor spre România. „Abia la ora 19.19, marți, unii pasageri au primit un mesaj telefonic prin care erau informați de către companie că zborul a fost anulat și erau invitați să facă altă rezervare”, precizează Cojocea.
„Acești oameni au fost practic abandonați de către companie, într-o perioadă în care găsirea unui alt zbor spre România până în Crăciun este un miracol. Comportamentul companiei Wizzair este nemaiîntâlnit și va trebui să dea explicații în fața autorităților europene”, atrage atenția președintele Centrului pentru asistență destinată românilor din Italia.