Prima pagină » Știri » Cel puțin 80 de răniți după deraierea unui tren în Rusia

Cel puțin 80 de răniți după deraierea unui tren în Rusia

Cel puțin 80 de răniți după deraierea unui tren în Rusia
Un tren de pasageri a deraiat, duminică, în regiunea rusă Krasnodar, în apropiere de Marea Neagră, și cel puțin 80 de persoane au fost rănite, majoritatea ușor, a anunțat Ministerul pentru Situații de Urgență, citat de agențiile de presă ruse, relatează AFP.

Doar șase persoane au fost spitalizate cu răni de gravitate medie, a precizat ministerul.

Locomotiva și primele cinci vagoane ale trenului care se deplasa între Novosibirsk, în Siberia, și Adler, pe malul Mării Negre, au ieșit de pe șine și s-au răsturnat.

O sursă din cadrul forțelor de ordine a declarat pentru agenția Itar-Tass că mecanicul a frânat brusc după ce a remarcat că șinele erau deformate de căldură, ceea ce ar fi provocat deraierea.

Citește și