Cel puțin zece mașini, avariate de acoperișuri smulse de vânt și de copaci căzuți

Publicat: 26 08. 2013, 21:17
Actualizat: 29 07. 2014, 22:17

Cel puțin zece autoturisme parcate au fost avariate, luni seară, la Deva în urma unei vijelii care a durat aproximativ 15 minute, vântul puternic smulgând acoperișuri de blocuri și doborând copaci, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Patru echipe de pompieri și patru echipe ale Primăriei Deva intervin, luni seară, pentru a îndepărta acoperișuri smulse și copaci doborâți de vânt.

Vântul a smuls bucăți de tablă de pe blocuri, cel puțin zece autoturisme fiind astfel avariate.

Cel mai afectat este cartierul Micro 15, situat la periferia Devei.

„Pompierii intervin pentru îndepărtarea tablei acoperișurilor blocurilor și bucăților de plafon prăbușite, dar și a trunchiurilor de copaci și crengilor rupte de vânt. Se acționează pe străzile Mihai Eminescu, Nicolae Bălcescu și Minerului. Pe strada Minerului, un acoperiș de bloc a fost smuls, iar în cădere a lovit mai multe balcoane și apoi a avariat câteva autoturisme. Și pe strada Scărișoarei un acoperiș de bloc a lovit mai multe autoturisme parcate în fața blocului. Nu avem o evaluare, deoarece încă se intervine, însă pagubele par consistente”, a declarat, luni seară, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Hunedoara, căpitanul Anemona Doda.

Potrivit sursei citate, vijelia a durat aproximativ 15 minute, nefiind înregistrate persoane rănite.