Cele opt persoane care și-au pierdut viața în accidentul din Dâmbovița au fost înmormântate
Cele opt persoane care și-au pierdut viața în accidentul produs duminică dimineață în județul Dâmbovița au fost înmormântate, marți, în cimitirul din satul Gorgota, comuna Valea Lungă, în prezența a aproximativ două sute de persoane, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Aproximativ 200 de persoane s-au adunat, încă de la primele ore ale dimineții, la cimitirul din Gorgota, din comuna Valea Lungă, pentru a-i conduce pe ultimul drum pe cei care au decedat în accidentul de duminică dimineață, soldat cu opt morți și 25 de răniți.
În cursul dimineții de marți au fost înmormântați soții Ion și Elena Dragomir și soții Ion și Maria Kerezi. Soții Dragomir aveau o fată de 36 de ani, iar soții Kerezi aveau cinci copii – două fete de 18 ani, gemene, și trei băieții de 22, 21 și 20 de ani.
La înmormântare au fost prezenți și câțiva pasageri care au scăpat cu viață în urma accidentului și care spun că îi vor mulțumi toată viața lui Dumnezeu pentru că le-a mai lăsat zile de trăit.
Din cauza căldurii, mai multor persoane li s-a făcut rău în timpul slujbei de înmormântare, acestora fiindu-le acordat primul ajutor de către medicii ambulanței de la Serviciul de Ambulanță Dâmbovița, care s-a aflat la fața locului încă de dimineață.
În jurul orei 16.00 au fost înmormântate și celelalte patru victime ale accidentului. Este vorba despre Jan Trifu, în vârstă de 51 de ani, Georgiana Untaru, în vârstă de 27 de ani, Maria Cătălin, în vârstă de 27 de ani și șoferul autocarului implicat în accident, Romică V., în vârstă de 39 de ani. (Mediafax)