Cele trei persoane din avionul prăbușit în județul Vâlcea au fost găsite moarte

Publicat: 15 02. 2012, 10:30
Actualizat: 24 07. 2012, 04:40
Cele trei persoane aflate în avionul de mici dimensiuni care s-a prăbușit în acestă după-amiază, în munții Căpățânii, județul Vâlcea, au fost găsite moarte.

 

Cele trei persoane aflate în avionul de mici dimensiuni care s-a prăbușit  în acestă după-amiază, în munții Căpățânii, județul Vâlcea, au fost găsite moarte.

Mircea Lera, șeful Salvamont Vâlcea, a declarat că a ajuns la fața locului accidentului împreună cu jandarmii și i-au găsit pe toți cei trei bărbați aflați în avionul prăbușit decedați. "Din păcate, nu am putut face nimic pentru ocupanții avionului. Vom transporta trupurile celor trei victime până la baza muntelui în comuna Vaideeni, iar de acolo la Serviciul medico-legal Râmnicu Vâlcea", a declarat șeful Salvamont Vâlcea.

Mircea Lera a mai precizat că avionul nu a explodat, iar moartea celor trei a fost provocată în urma prăbușirii avionului în pădure, printre copaci.

Doi cetățeni austrieci și un român plecaseră cu instrumente specifice în Munții Căpățânii de pe aeroportul din Craiova pentru a face măsurători fotometrice.