Prima pagină » Știri » Celebrul tren Orient Express ajunge luni în Sinaia și București

Celebrul tren Orient Express ajunge luni în Sinaia și București

Celebrul tren Orient Express ajunge luni în Sinaia și București
Trenul Orient Express, care parcurge o dată pe an ruta Paris - Istanbul, va sosi, luni, în Sinaia și București, pasagerii urmând să viziteze castelul Peleș și alte obiective turistice, informează CFR Călători.

Trenul Orient Express, care parcurge o dată pe an ruta Paris – Istanbul, va sosi, luni, în Sinaia și București, pasagerii urmând să viziteze castelul Peleș și alte obiective turistice, informează CFR Călători.

Celebrul tren, care parcurge o dată pe an ruta Paris – Istanbul, readucând în memorie traseul celui mai cunoscut tren european care pornea cu mai bine de 125 de ani în urmă, de pe peronul Gării de Est din Paris, spre Istanbul, va sosi luni, la ora 14.20, în București – Gara de Nord.

Trenul compus din vagoane selecte, confortabile și luxoase reprezintă o legendă fascinantă, plină de mister, care traversează istoria culturii și civilizației Europei unite. În acest an, trenul tranzitează România în perioada 2 – 10 septembrie, oprind luni dimineața, la Sinaia, unde pasagerii vor putea vizita castelul Peleș și alte obiective turistice ale orașului, iar luni după-amiaza va ajunge în București.

„Marți, de la ora 9.00, își va continua călătoria spre Istanbul. Următoarea oprire va fi Varna, în Bulgaria”, se arată într-un comunicat remis agenției MEDIAFAX de CFR Călători.

Orient Express se va întoarce de la Istanbul în 8 septembrie, urmând să sosească în București Nord la ora 14.00. O zi mai târziu, de la 10.50, își va relua călătoria spre Budapesta, cu o oprire turistică de aproximativ cinci ore în Sinaia.

Firma Venice Simplon Orient Express organizează în fiecare an, începând din 2000, călătoria cu acest tren special, pe ruta: Paris – Viena – Budapesta – Sinaia – București – Varna – Istanbul – București – Sinaia – Budapesta – Viena – Veneția.

O călătorie cu Orient Express pe segmentul Istanbul – Veneția costă, anul acesta, 10.540 de euro, iar în 2013 va ajunge la peste 14.000 de euro, potrivit prețurilor afișate online.

Citește și