Centrul istoric al Craiovei va fi reabilitat cu 11 milioane de euro fonduri europene, în 18 luni
Centrul istoric al Craiovei va fi reabilitat cu 11 milioane de euro fonduri UE, pe o perioadă de 18 luni, a anunțat, joi, primarul Lia Olguța Vasilescu, care a precizat că în zonă nu se mai pot face locuințe, ci restaurante și magazine, proprietarii clădirilor fiind de acord cu schimbarea PUZ-ului.
Primarul Craiovei, Lia Olguța Vasilescu, a semnat, joi, un contract în valoare de 11 milioane de euro, fără TVA, cu firma craioveană Recon SA, pentru reabilitarea centrului istoric al orașului, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Proiectul „Amenajare și revitalizare Centrul istoric din Craiova” se desfășoară în cadrul Programului Operațional Regional 2007 – 2013, Axa prioritară 1 „Sprijinirea dezvoltării durabile a orașelor – poli urbani de creștere”. Contractul presupune reabilitarea infrastructurii rutiere, a rețelelor de canalizare și termice, a unei toalete publice, precum și montarea de mobilier urban sau console ornamentale.
„Eu nu pot decât să mă declar foarte fericită pentru că este o firmă din Craiova care câștigă o astfel de licitație. Acest contract se referă la partea de domeniu public”, a spus Lia Olguța Vasilescu.
Primarul a menționat că s-a întâlnit cu proprietarii clădirilor din centrul vechi al Craiovei pentru a-i convinge consolideze fațadele imobilelor și să suporte o parte din cheltuieli, aceștia fiind de acord cu acest lucru.
De asemenea, Vasilescu a spus că proprietarii imobilelor din zona respectivă au fost de acord și cu schimbarea PUZ-ului, astfel încât în centrul vechi să nu mai construite spații de locuit, ci doar restaurante și magazine.
„Majoritatea clădirilor are proprietari, eu am avut o întâlnire cu ei, le-am explicat că vor începe lucrări aici și i-am rugat să își consolideze clădirile și să reabiliteze fațadele. Toți au fost de acord și le-am explicat care sunt condițiile, că nu se mai pot face locuințe, ci restaurante, magazine etc. A fost doar o singură persoană care a spus că nu poate suporta cheltuielile de reabilitare și dorește ca municipalitatea să facă investiția, apoi să plătească în timp suma investită. La o lucrare de consolidare ai nevoie să te extinzi puțin și le-am cerut proprietarilor să facă aceste lucrări în perioada în care firma Recon va lucra pe domeniul public. Nu au avut nici o problemă. Au fost de acord și cu schimbarea PUZ-ului și că acolo nu vor mai fi spații de locuit. (…) Nu este de ajuns să facem doar partea de infrastructură și mă bucur că proprietarii au înțeles că trebuie să suporte parte de cheltuieli a clădirilor”, a spus Lia Olguța Vasilescu.
Primarul din Craiova a precizat că le-a impus proprietarilor de clădiri din centrul vechi și „câteva obligații” – „geamurile pot fi din termopan, dar să aibă culoarea lemnului”.
Olguța Vasilescu a mai spus că pentru reabilitarea fațadelor clădirilor vor fi folosite culorile bej, alb, ocru, acolo unde nu pot fi respectate culorile originale.
Ea a mai spus că lucrările de reabilitare a centrului istoric vor dura aproximativ un an și jumătate, adăugând totuși: „Nu ne riscăm să facem o promisiune pentru că s-ar putea ca proprietarii să nu fie gata în timp”.
În centrul istoric al Craiovei locuiesc în prezent aproximativ 100 de persoane, dintre care 14 sunt chiriași ai RAADPFL Craiova. Aceștia urmează să fie relocați în alte clădiri ale municipalității.
„O mare bucurie pentru noi pentru că este rodul muncii noastre. Să câștigi o astfel de licitație trebuie să ai o echipă tehnică foarte competentă. Nu a fost foarte ușor și a durat foarte mulți ani să adunăm oameni competenți. Suntem o asociere de trei firme, o firmă pentru reabilitări canalizări, dar și TCIF Craiova” a declarat Marian Petcu, directorul Recon SA Craiova.
Potrivit datelor de la Registrul Comerțului, firma Recon SA Craiova are ca obiect de activitate executarea de lucrări de construcții, iar acționarii firmei sunt Marian Petcu – director general, George Petcu și Constantin Petcu.