Cepoi: Am solicitat o întâlnire cu autoritățile privind taxa clawback. Trebuie evitat blocajul
Ministrul Sănătății a solicitat sprijinul premierului Victor Ponta pentru a rezolva problemele semnalate de producătorii de medicamente, care amenință cu retragerea de pe piață din cauza taxei clawback, luni urmând să fie convocată o întâlnire cu reprezentanții CNAS și ai Ministerului de Finanțe.
Ministrul Vasile Cepoi este îngrijorat în ceea ce privește reacția producătorilor și importatorilor de medicamente ca urmare a aplicării taxei clawback, care are consecințe directe asupra accesului pacienților la medicamente și asigurarea tratamentelor necesare acestora, se arată într-un comunicat al Ministerului Sănătății, transmis, luni, agenției MEDIAFAX, înainte de conferința Asociației Producătorilor Internaționali de Medicamente (ARPIM) și Asociației Producătorilor de Medicamente Generice (APMGR).
Ministrul Sănătății, Vasile Cepoi, a discutat, la sfârșitul săptămânii trecute, cu reprezentanții ARPIM și ai APMGR și a preluat propunerile acestora privind rezolvarea situației generate de prevederile unor acte normative elaborate de guvernele anterioare.
În timpul discuțiilor, ministrul Sănătății i-a asigurat pe reprezentanții producătorilor de medicamente că se caută soluții pentru situația creată, a precizat sursa citată.
„Sunt preocupat de această problemă încă de la începutul mandatului. Din păcate este situație pe care am preluat-o și pe care încercăm să o rezolvăm în timp record, pentru că tensiunile apărute pot duce la situația unui blocaj în aprovizionarea cu medicamente. Cred că numai împreună, prin dialog și transparență, putem rezolva problemele. Am avut mai multe întâlniri cu reprezentații Ministerului Finanțelor și deja avem câteva variante de lucru. Am solicitat și sprijinul premierului României, Victor Ponta, care va convoca astăzi (luni, n.r.) o întâlnire cu toate autoritățile implicate, începând de la Ministerul Sănătății, Casa de Asigurări de Sănătate, Ministerul de Finanțe”, a declarat ministrul Sănătății.
Vasile Cepoi face un apel către reprezentații producătorilor de medicamente să renunțe la intenția de a se retrage de pe piață, care ar putea avea consecințe sociale și economice deosebit de grave.
Ministrul Sănătății a precizat că deja există o situație dificilă cu aprovizionarea citostaticelor ieftine, care nu mai prezintă interes comercial pentru producători și importatori, ceea ce afectează grav pacienții cu afecțiuni oncologice.
Companiile membre ale Asociației Producătorilor de Medicamente Generice din România au ceut Guvernului suspendarea imediată a OUG referitoare la taxa clawback și începerea consultărilor pentru identificarea unei soluții viabile, în interesul pacienților și al economiei românești.
„Cuantumul taxei clawback aferente trimestrului I al anului 2012 este la un nivel aproape dublu față de valoarea taxei comunicată pentru trimestrul IV pe anul 2011, care a reprezentat între 17 și 20 la sută din cifra de afaceri a fiecărui producător. Impunerea acesteia va avea consecințe economice și sociale deosebit de grave”, declara președintele APMGR, Dragoș Damian.
Potrivit lui Damian, impunerea taxei clawback aferentă primului trimestru al anului 2012 va duce la dispariția totală de pe piață a unor medicamente și la insolvența companiilor producătoare de medicamente generice, majoritatea acestora având importante unități de producție în România.
„Vor fi afectate cele mai vulnerabile categorii sociale, majoritatea medicamentelor cu prețuri accesibile ce pot dispărea de pe piață fiind cele pentru afecțiuni cardiace, reumatice, respiratorii, precum și antibioticele ieftine”, a spus președintele APMGR.
În acest context, APMGR a solicitat intervenția imediată a noului Guvern, personal a premierului Victor Ponta, „pentru evitarea unei situații dezastruoase atât pentru pacienți cât și pentru industria farmaceutică”.
El a precizat că taxa clawback în forma actuală este injustă și nesustenabilă pentru că este aplicată producătorilor, dar are ca bază de impozitare prețul de raft, care include adaosul distribuitorului, adaosul aplicat de farmacii și TVA.
De asemenea, taxa este calculată în mod netransparent, existând inadvertențe semnificative în înștiințările transmise de Casa Națională de Asigurări de Sănătate către plătitori și creează probleme serioase de lichidități la nivelul companiilor, dată fiind neconcordanța între termenele de plată a taxei și termenul de încasare a sumelor decontate de CNAS, a mai spus Dragoș Damian.