Prima pagină » Știri » Cepoi: Spitalele care au fost închise eronat ar putea fi redeschise, dar cazurile sunt puține

Cepoi: Spitalele care au fost închise eronat ar putea fi redeschise, dar cazurile sunt puține

Cepoi: Spitalele care au fost închise eronat ar putea fi redeschise, dar cazurile sunt puține

Ministrul Sănătății, Vasile Cepoi, susține că în prezent analizează situația spitalelor închise la 1 aprilie 2011, existând posibilitatea deschiderii unor „centre de sănătate multifuncționale” sau chiar a redeschiderii, pe cheltuiala autorităților locale, a celor care au fost „închise eronat”.

Vasile Cepoi a declarat, vineri, într-o conferință de presă la Târgu Mureș, că este în curs o analiză privind situația spitalelor închise, existând chiar și posibilitatea redeschiderii celor care au fost „închise eronat”, transmite corespondentul MEDIAFAX.

El a subliniat că astfel de cazuri sunt puține.

„Acolo unde s-a închis un spital sau nu mai funcționează la ora actuală – sau nu s-a închis, spitalul există și n-a fost nici desființat măcar, dar nu mai funcționează, deci populația respectivă nu mai beneficiază de niște servicii medicale – se pune întrebarea: serviciile medicale pe care spitalul respectiv le acorda erau de nivel de servicii de spital sau nu? Dacă vom constata că erau într-adevăr servicii spitalicești și atunci a fost eronat întreruptă activitatea acelui spital, vom permite să se refacă, dacă este posibil, dacă constatăm că are resursele necesare. Dar în această situație vor fi foarte puține spitale, pentru că majoritatea nu acordau servicii spitalicești, ele acordau servicii de tip ambulator, doar că, fiind numit spital, fiind în relație contractuală cu Casa (de Asigurări de Sănătate), pacienții respectivi dormeau acolo”, a spus Vasile Cepoi.

El a susținut că acest fapt a devenit evident în momentul în care s-a luat decizia închiderii unor spitale, iar pacienții din acestea ar fi trebuit transferați în alte unități medicale.

„Deci în ziua în care aceste spitale trebuiau să-și transfere pacienții internați în alte spitale, din capitala (reședința – n.r.) de județ, spre exemplu, toți pacienții respectivi s-au externat, nu prea a fost ce transfera. Dacă într-adevăr erau pacienți care trebuiau spitalizați, nu ar fi putut fi transferați”, a spus el.

Cepoi a adăugat că, pe de altă parte, închiderea spitalelor a lăsat fără servicii medicale „o populație de 30.000, 50.000, de 100.000 de locuitori”, arondate unităților medicale respective.

El a arătat că există, încă din 2003, o strategie de raționalizare a spitalelor, care propunea reorganizarea și transformarea lor în centre de sănătate multifuncționale – „un gen de policlinici ceva mai complexe”, care să asigure urgența, permanența, accesul la servicii medicale de specialitate și eventual spitalizarea de zi.

Cazurile care necesită internare ar urma să fie trimise la spitale care pot să îi asigure serviciile medicale necesare, a precizat Cepoi.

El a mai spus că analiza va arăta care dintre spitale vor putea fi redeschise și care vor deveni centre de sănătate multifuncționale.

„Am solicitat cu o lună în urmă (informații despre) care este nivelul, dotarea fiecărui spital, ce s-a întâmplat cu aparatura respectivă – dacă există acolo, dacă este funcțională ș.a.m.d. – acum am solicitat iarăși autorităților locale de acolo (informații despre) ce resurse umane au, ce propuneri au, cum doresc să facă. Analizăm propunerile lor și în funcție de rezultatul acestor analize, vom decide dacă înființăm centru de sănătate multifuncțional sau dacă eventual redeschidem spitalul”, a spus el.

El a precizat că eventualele costuri de redeschidere a spitalelor unde se impune acest lucru vor fi suportate de comunitatea locală, întrucât spitalul îi aparține.

La observația că ministerul a luat decizia închiderii, Cepoi a spus că „ce a făcut ministerul nu costă”.

„Îți iei înapoi personalul, îți reorganizezi activitatea cum a fost. Adică ce ar costa, ce costuri care să fi fost induse de decizia ministerului ar fi? Dați-mi un exemplu. Deci ministerul ce-a spus? «Nu mai puteți intra în relație contractuală cu Casa», atât. Personalul a plecat și s-a angajat în alte spitale, în rest a rămas totul pe loc. Ei au conservat, au pus lacăt pe spital sau l-au transformat în azil pentru persoane vârstnice. Dacă au pus lacăt, ridică lacătul, cheamă înapoi personalul medical și au rezolvat problema. Care sunt costurile? Utilitățile le-au plătit până acum, e treaba lor că n-au păstrat spitalul. Iar de acum încolo, dacă spitalul funcționează, plătește utilitățile. Oricum, ei pot, prin lege au dreptul să plătească utilitățile, dacă vor să sprijine un spital local”, a spus el.

Cepoi a afirmat că în cazul spitalelor transformate deja în azile de bătrâni autoritatea locală ar trebui să „facă eforturi” pentru a putea deschide acolo un centru de sănătate multifuncțional sau să redeschidă spitalul.

„În spațiul respectiv autoritatea locală de acolo poate să redeschidă și ar trebui să facă eforturi să găsească un spațiu în care să deschidă un centru multifuncțional. Sau poate chiar tot acolo e posibil să nu fie folosit în totalitate spațiul respectiv. Lucrurile acestea vor rezulta în urma evaluării”, a spus Cepoi.

Ministrul Sănătății, Vasile Cepoi, participă la Târgu Mureș la cea de-a doua ediție a conferințelor „Amfiteatrul de sănătate” cu tema „Spitalul public, între anacronism și eficiență”.

Un număr de 67 de spitale au fost închise la 1 aprilie 2011. Multe sunt acum centre de permanență, cu medici de familie, dar sunt și situații în care se așteaptă încă avizele. Câteva dintre fostele spitale sunt acum cămine de bătrâni, iar altele, puține, au rămas funcționale prin decizii în instanță.

 

 

Autor
Autor

Citește și