Cercetătorul român Alexandru Tomescu, câștigător al unui grant de 1,5 milioane de euro din partea UE
Proiectul lui Alexandru Tomescu, „Algoritmi siguri și compleți pentru bioinformatică (SAFEBIO)”, va contribui semnificativ în analiza datelor din secvențierea ADN, o tehnologie care poate fi folosită în diagnosticul medical, potrivit unui comunicat al Comisiei Europene.
Parte a programului UE pentru cercetare și inovare Orizont 2020, granturile pentru cercetători aflați la începutul unei cariere independente au o valoare totală de 621 de milioane de euro și au fost acordate unui număr de 408 oameni de știință, pentru a-i ajuta să își constituie propriile echipe și să desfășoare activități de cercetare de pionierat în diverse discipline, generând, astfel, aproximativ 2.500 de locuri de muncă pentru bursieri titulari de doctorate, doctoranzi și alți angajați.
Activitățile de cercetare vizate de aceste granturi se vor axa pe diferite subiecte, precum: studierea modului în care alimentele de origine vegetală provenite din păduri ar putea oferi soluții de reducere a foametei la nivel mondial; evaluarea intensității, a frecvenței și a distribuției modului în care crește nivelul mării în Europa; investigarea modului în care companiile de tehnologie își promovează produsele și urmăresc să obțină încrederea consumatorilor; elucidarea abilităților de supraviețuire ale organismelor unicelulare.
Ca și în viața reală, multe dintre chestiunile analizate de cercetători sunt pline de incertitudini. În știința computațională, de regulă, abordarea este de a vizualiza și a analiza toate soluțiile posibile la o problemă, în speranța de a găsi printre ele pe cea corectă. Cu cât se lucrează însă cu mai multe date, cu atât această abordare devine mai puțin realistă. Datorită noului său grant ERC pentru cercetători debutanți, dr. Alexandru Tomescu va fi în măsură să soluționeze această incertitudine, potrivit aceluiași comunicat. Ideea sa este să studieze acele părți ale unei soluții care sunt comune tuturor răspunsurilor la o problemă computațională.
Teoretic, aceste soluții parțiale sunt „sigure”, conțin informații probabil corecte. Această abordare este deja utilizată experimental, dar Tomescu va fi primul care o va aborda analitic. Activitatea sa va fi deosebit de utilă pentru analiza datelor din secvențierea ADN, întrucât această tehnologie evoluează de la laborator la diagnostic medical.
Foto: Reprezentanța Comisiei Europene în România / Facebook