Primăria Dărmănești, județul Bacău, a amânat ceremonia de inaugurare a parcelei eroilor români înhumați în Cimitirul Internațional Valea Uzului, pentru care UDMR ceruse intervenția premierului Dăncilă, edilul orașului invocând faptul că nu dorește ca evenimentul să aibă loc în campania electorală.
Primarul din Dărmănești, Constantin Toma, a declarat, sâmbătă, corespondentului MEDIAFAX, că ar fi dorit ca o astfel de ceremonie să fie o bucurie pentru toți cei care au eroi înhumați în cimitirul respectiv.
„Am anunțat, sâmbătă, amânarea inaugurării parcelei eroilor români căzuți în Primul și al Doilea Război Mondial din Cimitirul Internațional al Eroilor Valea Uzului, programată pentru data de 17 mai, pentru o dată pe care o vom stabili și comunica ulterior. Nu doresc să fac o inaugurare în campania electorală și aș dori ca acest eveniment să fie o bucurie pentru toți cei care au eroi înhumați în acest cimitir”, a spus Toma.
Pe de altă parte, Ministerul Culturii și Identității Naționale a transmis Primăriei Dărmănești faptul că proiectul de reabilitare a Cimitirului Internațional al Eroilor Valea Uzului nu a primit avizul Comisiei pentru Monumente de For Public și prin urmare se află în imposibilitatea legală de a inaugura parcela eroilor români.
De asemenea, Inspectoratul Regional în Construcții Nord-Est a transmis, joi, o adresă Prefecturii Bacău în care a avertizat că autorizația de construire semnată de primarul din Dărmănești, privind construirea unui monument în Cimitirul Internațional Valea Uzului și a 50 de cruci pentru eroii români, a fost emisă „cu nerespectarea prevederilor legislației în vigoare”. Reprezentanții Inspectoratului i-au cerut prefectului Maricica Luminița Coșa să analizeze oportunitatea atacării în contencios administrativ a autorizației și să ceară anularea acesteia.
Pe site-ul Primăriei Dărmănești a rămas, sâmbătă, postată invitația pentru 17 mai privind inaugurarea parcelei eroilor români din Cimitirul Internațional Valea Uzului, care includea oficierea unui serviciu religios, alocuțiuni, depuneri de coroane și jerbe de flori, înmânarea de plachete și diplome comemorative și defilarea gărzii de onoare.
Liderul UDMR Kelemen Hunor i-a cerut, la începutul lunii mai, premierului Viorica Dăncilă să oprească denigrarea memoriei soldaților maghiari și să intervină pentru oprirea deciziei Primăriei Dărmănești de amplasare a mormintelor soldaților români într-un cimitir din Harghita, unde sunt îngropați soldați maghiari.
Potrivit UDMR, cimitirul militar aparține comunei Sânmartin și a fost renovat din resursele proprii ale primăriei, din donațiile Ministerului Ungar al Apărării și din contribuții ale unor persoane fizice, fiind amplasate aproximativ șase sute de cruci din lemn, pe care au fost inscripționate numele soldaților maghiari uciși în bătăliile din Valea Uzului.