Cererea de audiere a lui Băsescu în procesul privind privatizarea ICA, respinsă de instanță
Cererea de audiere a președintelui Traian Băsescu și a foștilor miniștri ai Agriculturii Dacian Cioloș și Ilie Sârbu în dosarul privind privatizarea Institutului de Cercetări Alimentare (ICA), formulată marți de avocații lui Dan Voiculescu, a fost respinsă de Tribunalul București.
Avocatul Gheorghiță Mateuț a precizat, pentru MEDIAFAX, că instanța a admis, în schimb, proba cu înscrisuri, audierea a trei martori și reaudierea lui Voiculescu.
Avocații lui Dan Voiculescu au cerut Tribunalului București, marți, audierea ca martor a lui Băsescu în acest proces, în legătură cu o autorizație de construcție semnată în perioada în care actualul șef al statului a fost primar general al Capitalei.
Apărătorii lui Voiculescu au precizat că Traian Băsescu poate da detalii privind o autorizație de construcție la ICA, semnată în perioada în care a fost primar al Capitalei, după ce institutul a ajuns în posesia lui Voiculescu.
Totodată, avocații lui Voiculescu au solicitat instanței Tribunalului București care judecă dosarul privind privatizarea ICA audierea în calitate de martori a foștilor miniștri ai Agriculturii Dacian Cioloș și Ilie Sârbu. Aceștia au arătat că Dacian Cioloș și Ilie Sârbu ar putea să facă precizări în legătură cu emiterea unei note de fundamentare privind privatizarea ICA.
Procurorul Direcției Naționale Anticorupție (DNA) a solicitat instanței să respingă solicitările avocaților lui Voiculescu.
Următorul termen al procesului a fost stabilit pentru 28 mai.
La începutul lunii decembrie 2008, președintele fondator al Partidului Conservator, Dan Voiculescu, a fost trimis în judecată alături de alte 12 persoane în dosarul privind privatizarea Institutului de Cercetări Alimentare.
Procurorii Direcției Naționale Anticorupție susțin că privatizarea frauduloasă a ICA ar fi fost făcută în folosul lui Dan Voiculescu, fiind realizată prin subevaluarea bunurilor institutului cu peste 7,7 milioane de euro
Dan Voiculescu, acționar majoritar al SC Grupul Industrial Voiculescu și Compania (Grivco) SA București, membru al Adunării Generale a Acționarilor (AGA) și al Consiliului de Administrație (CA) al Institutului de Chimie Alimentară, membru al AGA și director general al SC Bioprod SA București, este acuzat de „folosire, de către o persoană care îndeplinește o funcție de conducere într-un partid, a influenței și autorității date de această calitate în scopul de a obține, pentru sine sau pentru altul, bani, bunuri, sau alte foloase necuvenite și spălare de bani, ambele în formă continuată”.
Potrivit procurorilor, prejudiciul produs în urma acestei privatizări se ridică la peste 60 de milioane de euro.
Alături de Voiculescu, procurorii DNA i-au trimis în judecată pe Corneliu Popa, Cătălin Sandu Jean, Gheorghe Mencinicopschi, Sorin Pantiș, Vlad Nicolae Săvulescu, Marian Gheorghe Domnișoru, Gheorghe Sin, Constantin Baciu, Alexandru Petre, Marinescu Grigore, Vica Ene și Flavius Adrian Pop. Toți aceștia sunt acuzați de complicitate la stabilirea, cu intenție, a unei valori diminuate față de cea reală a bunurilor aparținând agenților economici la care statul este acționar, comisă în acțiunea de privatizare în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, în formă continuată.
Gheorghe Mencinicopschi a fost membru al PC, director general și membru al AGA și, ulterior, al CA al ICA SA București. El este acuzat și de abuz în serviciu contra intereselor publice, precum și de fals în înscrisuri sub semnătură privată.