Cererea de contopire a pedepselor lui Gigi Becali, judecată în 19 iunie, de Tribunalul București
Tribunalul București judecă în 19 iunie cererea de contopire a pedepselor de câte trei ani de închisoare cu executare primite în dosarul „Valiza” și în cel privind schimbul de terenuri cu Ministerul Apărării.
Avocatul Bogdan Bărbuceanu, unul dintre apărătorii lui Gigi Becali, a declarat pentru MEDIAFAX că a depus joi cererea de contopire a pedepselor primite de finanțatorul FC Steaua.
Instanța urmează să ia în discuție cererea în 19 iunie, a precizat avocatul Bărbuceanu.
Acesta a precizat că avocații vor formula și o cerere de întrerupere pentru trei luni a pedepsei lui Gigi Becali, aceasta nefiind deocamdată finalizată.
Gigi Becali are două condamnări de câte trei ani de închisoare cu executare, una fiind în dosarul „Valiza și cealaltă în cauza privind schimbul de terenuri cu Ministerul Apărării.
Finanțatorul FC Steaua este încarcerat la Penitenciarul Rahova din 20 mai, după ce a fost condamnat definitiv de instanța supremă la trei ani de închisoare cu executare în dosarul schimbului de terenuri cu Ministerul Apărării. Alături de acesta au fost condamnați la câte doi ani de închisoare cu executare fostul ministru al Apărării Victor Babiuc și fostul șef al Statului Major General Dumitru Cioflină.
În 4 iunie, Gigi Becali a fost condamnat tot la trei ani de închisoare cu executare în dosarul „Valiza”, pentru dare de mită și fals în înscrisuri sub semnătură privată, decizia dispusă de Completul de cinci judecători al instanței supreme fiind definitivă.
Instanța nu a făcut reindivualizarea și contopirea pedepselor lui Gigi Becali, astfel că avocații acestuia au cerut, la Tribunalul București, contopirea pedepselor, pentru a se constata care este cea mai mare pe care o are de efectuat acesta.
În dosarul „Valiza” au mai fost condamnați Victor Pițurcă, la un an cu suspendare pentru favorizarea infractorului, Alina Ciul și Radu Marino, la câte un an și jumătate cu suspendare, iar Teia Sponte la doi ani cu suspendare.
Bogdan Vlad, unul dintre avocații omului de afaceri Gigi Becali, declara în 4 iunie, după condamnarea finanțatorului FC Steaua la trei ani de închisoare în dosarul „Valiza”, că se va adresa Curții Europene a Drepturilor Omului în cazul clientului său.
Gigi Becali și-a pierdut mandatul de deputat în urma condamnării sale definitive. Camera Deputaților a aprobat în 5 iunie, prin vot, vacantarea locului de deputat al lui Gigi Becali.