Cetățean britanic, extrădat în Ungaria într-o anchetă în care este arestat și un român

Publicat: 27 07. 2015, 15:07

Potrivit procurorilor ungari, britanicul în vârstă de 45 de ani a fabricat droguri într-un laborator din Budapesta în perioada 2010 – 2012.

Britanicul trimitea drogurile prin poștă, în principal unor clienți din Statele Unite și Australia, susțin procurorii ungari.

Potrivit anchetei, în laboratorul din Budapesta au fost produse 45 de kilograme de droguri, cu valoarea de piață de 300 de milioane de forinți (960.000 de euro).

Suspectul a fost arestat la începutul lunii iulie, în Marea Britanie, fiind extrădat în Ungaria săptămâna trecută.

În aceeași anchetă, autoritățile ungare au arestat și un cetățean român în vârstă de 28 de ani.