Cetățean german, găsit mort într-un hotel din Timișoara
Polițiștii din Timiș au deschis un dosar penal, după ce un bărbat de 55 de ani a fost găsit, marți, mort în camera unui hotel.
„Polițiștii au fost sesizati cu privire la faptul că un bărbat în vârstă de 55 de ani a fost găsit decedat în cabina de duș a unui hotel din municipiul Timișoara. În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, Aurora Voicilă, purtătorul de cuvânt al IPJ Timiș.
Surse apropiate anchetei au declarat, pentru MEDIAFAX, că bărbatul a fost găsit cu venele tăiate în cabina de duș din camera hotelului în care era cazat. Primele verificări arată că cetățeanul german s-ar fi sinucis, după o ceartă cu șeful său și ar fi lăsat un bilet de adio, scris în limba germană, mai spun sursele citate.