Cetățean român, reținut după ce a încercat să introducă ilegal în Bulgaria material pirotehnic
Un cetățean român care încerca să treacă granița în Bulgaria cu aproximativ 3,5 tone de material pirotehnic a fost reținut de ofițerii vamali la Ruse, în noaptea de sâmbătă spre duminică, a anunțat serviciul de presă al Agenției naționale a vămilor, relatează FOCUS News, în pagina electronică.
Românul în vârstă de 48 de ani, originar din Giurgiu, a ascuns 270 de cutii cu material pirotehnic în mașina sa și le-a acoperit cu saci de cartofi. După deschiderea ușii din spate a mașinii, o dubă Fiat Ducato, primul lucru pe care l-a văzut vameșul a fost sacii de cartofi.
La o cercetare mai atentă, acesta a remarcat o ladă în spatele cartofilor. După deschiderea ușii laterale a dubei, vameșii au descoperit o cantitate uriașă de material pirotehnic, transportat ilegal în cutii.