CFR, amendată pentru condițiile de coșmar oferite călătorilor: apă scursă din plafon, toalete stricate și ore întregi de întârziere
Comisari ANPC din cadrul Comisariatului pentru Protecția Consumatorilor al Municipiului București au sancționat CFR Călători și CFR Infrastructură cu 50.000 de lei, în urma unui control desfășurat marți în Gara de Nord, după ce consumatorii au reclamat serviciile de transport pe calea ferată.
Principalele nereguli constatate în Gara de Nord au fost: vagoane în circulație cu zăpadă la capetele frontale, vagoane de dormit in care apa s-a scurs din plafon, imediat după plecarea trenului, instalații nefuncționale la toalete și întârzieri de pâna la 90 minute, alături de neinformarea consumatorilor cu privire la întârzieri și lipsa explicațiilor în legătură cu aceste întârzieri.
Din documentele puse la dispoziție, au fost înregistrate 359 de trenuri care au avut întârzieri de 2.677 minute. Dintre întârzierile înregistrate, 70% au fost cauzate de infrastructura feroviară, iar restul de problemele tehnice apărute la materialul rulant.
A fost dispusă remedierea urgentă a deficiențelor constatate.