CFR Călători reduce cu până la 35% biletele de weekend pe toate rutele
Pentru fiecare sfârșit de săptămână biletele sunt reduse de la 15% până la 35% pe orice rută tur-retur, cu orice tip de tren, la clasa 1 sau clasa a 2-a (vagon clasă sau cușetă), în funcție de numărul weekend-urilor alese dintr-o lună (2, 3 sau 4).
Prețurile pentru cele mai solicitate rute sunt:
– București – Brașov: 32,95 lei/sens/călătorie în loc de 48,60 lei cât ar fi tariful standard la tren Interregio;
– București – Brașov: 16,60 lei, în loc de 25,00 lei tariful standard la tren Regio Expres;
– București – Predeal: 27,04 lei, în loc de 39,50 lei la tariful standard la tren Interregio;
– București – Predeal: 12,90 lei, în loc de 19,30 lei la tariful standard la tren Regio Expres;
– Brașov – Miercurea Ciuc: 20,80 lei, în loc de 29,90 lei la tariful standard la tren Interregio;
– Suceava – Vatra Dornei Băi hc: 23,92 lei, în loc de 34,70 lei la tariful standard la tren Interregio.
De asemenea, toate prețurile menționate includ și tariful de rezervare a locului, în valoare de 3,90 lei la tren Interregio și 1 leu la tren Regio Expres. La această ofertă, procurarea tichetului de rezervare a locului la vagoanele de clasa 1 și a 2-a este opțională.