CFR condamnată să plătească despăgubiri de peste 400.000 DE EURO unei femei MUTILATE pe viață
Compania Națională a Căilor Ferate Române a fost condamnată într-un dosar de vătămare corporală din culpă, la patru ani și jumătate după un accident de tren produs în gara Subcetate, județul Hunedoara, în urma căruia mai mulți călători au avut de suferit, scrie Gazeta de dimineață.
CFR a fost amendată cu 1.200.000 lei pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
De asemenea, Instanța a admis acțiunile civile exercitate de Spitalul Județean de Urgență Deva și Spitalul Județean de Urgență „Sf. Apostol Andrei Constanța” precum și a părții civile Nicolae Joița și a dispus obligarea CFR la plata mai multor sume:
– cu titlu de daune materiale, suma de 1.251,627 lei, plus dobânda legală, de la data producerii prejudiciului, reprezentând contravaloarea prestațiilor medicale acordate persoanei vătămate Nicolae Joița, de către Spitalul Județean de Urgență Deva;
– cu titlu de daune materiale, suma de 9.105,42 lei, plus dobânda legală, de la data producerii prejudiciului, reprezentând contravaloarea prestațiilor medicale acordate persoanei vătămate Nicolae Joița de către Spitalul Județean de Urgență „Sf. Apostol Andrei Constanța”;
– cu titlu de daune materiale, suma de 1000 lei, sub formă de prestație lunară, de la data producerii prejudiciului 14.09.2014 până la încetarea stării de nevoie, respectiv protezarea, cu aplicarea dobânzii legale pentru fiecare prestație, de la data de 14.09.2014, până la rămânerea definitivă a prezentei;
– cu titlu de daune materiale, suma de 116.064 euro, echivalentul în lei la cursul B.N.R. din ziua plății, în favoarea părții civile Nicolae Joița;
– cu titlu de despăgubiri morale, suma de 300.000 euro, echivalentul în lei la cursul B.N.R. din ziua plății, în favoarea părții civile Nicolae Joița.
Totodată, CFR este obligată să afișeze hotărârea definitivă de condamnare în toate stațiile C.F.R. de pe teritoriul țării, timp de trei luni.
Sentința nu este definitivă, putând fi contestată în 10 zile de la comunicare.
Pericol iminent pentru călători, ignorat de CFR
Accidentul pentru care CFR a fost condamnată a avut loc în septembrie 2014, în jurul orelor 00:27, în stația de cale ferată Subcetate, județul Hunedoara.
Femeia s-a interesat – la personalul din stație – la ce linie urma să sosească trenul pe care îl aștepta. Ulterior, femeia „s-a deplasat către linia respectivă, traversând alte trei linii de cale ferată”, conform rechizitoriului întocmit de procurori.
„Din cauza lipsei indicatoarelor de orientare, călătorii nu au văzut platforma pe care trebuiau să aștepte trenul, oprindu-se înainte de a ajunge la aceasta, între două linii de cale ferată”, susțin procurorii.
Victima, împreună cu alte șase persoane, a fost surprinsă de trecerea simultană a trenului de călători pe care îl aștepta pe o linie și a unuia de marfă pe cealaltă. Din cauza curenților de aer provocați, s-a dezechilibrat și a căzut la pământ, cu brațul stâng peste firul din dreapta al unei linii, astfel încât roțile trenului i l-au amputat. Mai mult, potrivit procurorilor, probele arată că stația CF Subcetate nu deținea autorizație de funcționare.
Foto: Mediafax Foto