CGMB a respins planul de administrare al RADET: Consiliul de Administrație demisionează. Ce se va întâmpla la iarnă cu bucureștenii
Consiliul General al Municipiului București (CGMB), convocat luni în ședință extraordinară, a respins proiectul de hotărâre privind aprobarea Planului de Administrare al Consiliului de Administrație al Regiei Autonome de Distribuție a Energiei Termice (RADET) București.
Președintele CA al RADET Gabriel Dumitrașcu a declarat că va demisiona „imediat”, împreună cu restul membrilor Consiliului de Administrație. „Este un gest de onoare”, a mai spus Dumitrașcu.
Acesta a adăugat că la iarnă este posibil ca mai multe cartiere din București să rămână fără căldură.
„Pentru anumite zone din Capitală există riscul ca la iarnă să nu poată fi difuzat agentul termic. Cele mai expuse zone sunt cele din estul Capitalei: Colentina, Fundeni, Doamna Ghica și Pantelimon”, a spus Dumitrașcu, adăugând că există acest risc și pentru zone centrale ale Bucureștiului.
El a mai spus că a propus un plan de măsuri pentru rezolvarea problemelor critice, care ar fi necesitat aproximativ 10 milioane de lei.
„Ca plan imediat de măsuri, noi am propus punerea în aplicare a unui program pentru această vară, s-au identificat problemele critice care necesită un efort de vreo 10 milioane de lei, nu un efort considerabil, am început acest program și am abordat aproximativ un sfert din el. Este vorba despre reparații în zonele critic. Am identificat și sursa pentru ridicarea parțială de proprire pe cont, am găsit înțelegere la CA al ELCEN și sper să continue acest program pentru că Bucureștiul are nevoie de căldură la iarnă”, a declarat Dumitrașcu.
RADET a prezentat, pe 11 iunie, în cadrul unei conferințe de presă, planul de administrare al instituției.
„Lucrurile sunt extreme de grave. Sistemul centralizat de alimentare cu apă caldă al Bucureștiului este supradimensionat și îmbătrânit, cu randamente tehnice extreme de scăzute. Sistemul a fost conceput la finalul anilor ”50, când se punea problema industrializării masive a Bucureștiului, motiv pentru care au apărut marile CET-uri din București. (…) După 1990 marea industrie a dispărut, iar puterile instalate în centralele termice sunt supradimensionate față de necesarul Bucureștiului. Dacă în 1990, în sistemul RADET intrau în jur de 10 milioane Gcal, în 2014 cantitatea intrată era de aproximativ 35% din ceea ce sistemul avea ca intrare în ”90″, spunea atunci Gabriel Dumitrașcu.
Specialiștii spun că necesarul ar fi de 1.900 Gcal/h, preciza el.
De asemenea, mai mult de 80% din rețelele administrate de RADET sunt vechi de peste 30 de ani, a atras atenția reprezentantul regiei. Dumitrașcu spune că este nevoie de un sistem de termoficare care să răspundă cel puțin necesităților unei generații și să „terminăm cu cârpelile”.
„Încercăm să facem performanță într-o competiție cu o Dacie dinainte de Revoluție. Nu ai niciodată cum să câștigi o competiție”, afirmă Dumitrașcu.
El a subliniat că la iarnă Bucureștiul riscă o criză în ceea ce privește furnizarea agentului termic pentru 1,5 milioane de locuitori.
Din cauza fondurilor insuficiente, aprobate/alocate din bugetul local de către Primăria București în ultimii patru ani, execuția lucrărilor de investiții a fost sistată începând cu finalul anului 2012. Astfel, RADET a primit anul trecut 4,3 milioane lei pentru investiții, față de 11,9 milioane lei în anul 2013 și comparativ cu 125,9 milioane lei alocate pentru investiții în 2009.
Președintele CA al RADET a citat studii potrivit cărora necesarul de cost pentru reabilitarea sistemului de transport ar fi de 360 milioane euro și de alte 850 milioane euro pentru redimensionarea și retehnologizarea CET-urilor.
Începând cu anul 2014, Electrocentrale București a instituit popriri în cuantum de 100% pe toate conturile RADET București, astfel că toți banii pe care RADET îi încasează se duc la creditor.
Potrivit șefului CA al RADET, cea mai mare problemă a regiei sunt datoriile acumulate. RADET a încheiat anul 2014 cu datorii de 3,83 miliarde lei, din care cea mai mare parte (3,6 miliarde lei) sunt către Elcen. La sfârșitul anului 2013, datoriile RADET se ridicau la 3,51 miliarde lei. Regia a înregistrat anul trecut pierderi de 320,1 milioane lei, față de un rezultat negativ de 289,4 milioane lei în 2013.
Guvernul a aprobat, în 27 martie 2014, memorandumul privind fuziunea dintre RADET, aflată în subordinea Primăriei Capitalei, și Electrocentrale București (ELCEN), furnizorul de căldură al RADET, care aparține Ministerului Energiei. RADET este cel mai mare datornic al ELCEN.
Oprescu declara în decembrie anul trecut că fuziunea se va realiza „undeva spre martie 2015”, iar în februarie anul acesta afirma că ELCEN nu dorește și nu a dorit niciodată fuziunea cu RADET.
ELCEN este cel mai mare producător de energie termică din Capitală (90%) și din țară (40%). Societatea asigură și 4,8% din energia electrică produsă la nivel național.