Chipsuri cu AROMĂ DE ȘOSETE MURDARE, pe rafturile magazinelor din țară: „Nu e nimic ieșit din comun”
Un nou produs controversat a fost scos pe piață de firma din județul Harghita care a făcut conservele cu excremente de urs. De această dată, compania surprinde românii cu un sortiment de chipsuri cu aromă de șosete.
Chipsurile cu gust de șosete se regăsesc deja pe rafturile magazinelor din Brașov, dar și din țară.
Deși ambalajul arată că ingredientul principal ar fi ciorapii murdari, producătorul a scris pe punga de chipsuri că pentru a da gust cartofilor a folosit plante medicinale.
Autoritățile spun că vor verifica produsul pentru că la mijloc ar putea fi vorba despre reclamă falsă, până una alta, pungile stau în rafturile magazinelor.
Într-o postare publicată recent pe pagina de Facebook a companiei, reiese faptul că aceasta ar fi o campanie de 1 Aprilie, iar chipsurile cu șosete sunt ediție limitată.
„Nu sunt rele”
N-a trecut prea mult până când curioșii au și gustat noua ”rețetă”, iar părerile nu sunt deloc negative.
„Vezi că nu miros urât. Gust de șosete nu știu dacă au că n-am gustat șosete vreodată, dar nu sunt rele”, spune un tânăr care a gustat chipsurile.
„Mirosul este ca la chipsurile cu usturoi, adică nimic ieșit din comun. Mă așteptam să miroasă foarte urât. Te face să cumperi, să vezi cum este”, a mai spus un tânăr, potrivit KanalD.ro.
Chipsurile conțin cartofi 62%, ulei de floarea soarelui 34%, plante medicinale 2,5%, măceșe, cimbrișor, roiniță, oregano, mentă și sare 1,5%.
De asemenea, o pungă de 60 de grame costă 5,50 lei în magazine.