Chivotul Sfânt de la sinagoga din Siret a fost FURAT, ÎNLOCUIT cu un fals și scos la LICITAȚIE. Care este prețul de pornire
Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava a preluat dosarul penal în care se fac cercetări pentru furt calificat, constând în sustragerea piesei originale denumită „Aron Kodesh” din Sinagoga Mare din orașul Siret, prin înlocuirea acesteia cu o piesă de mobilier confecționată artizanal.
Ancheta a început după ce, pe 16 februarie, Federația Comunităților Evreiești din România a depus o plângere penală la Inspectoratul de Poliție Suceava „cu privire la sustragerea unui bun susceptibil a face parte din categoria bunurilor din patrimoniul cultural național, reprezentând un simbol al cultului mozaic, precum și traficarea unor astfel de categorii de bunuri cu înaltă semnificație culturală și spirituală”.
Federația Comunităților Evreiești din România – Cultul Mozaic (FCER-CM) a descoperit pe un site de licitații din Israel că piesa „Aron Kodeș” (Chivotul Sfânt) al Sinagogii din Siret este scoasă la licitație.
„După verificările făcute de urgență de FCER-CM, inclusiv cu ajutorul unui expert, rezultă că există diferențe între Aron Kodeș-ul original și cel existent în prezent în Sinagoga din Siret. Concret, expertul a afirmat că
Piesa sculptată în lemn denumită „Aron Kodesh” este placată cu aur și păstrează textele sfinte TORA. Ea datează de la începutul secolului al XIX-lea și face parte din categoria bunurilor culturale din patrimoniul Cultului Mozaic Evreiesc. Piesa a fost restaurată în vara anului 2016 și deocamdată nu se știe când a dispărut din sinagogă.
Poliția Suceava a dispus începerea urmăririi penale in rem pentru furt calificat și se fac cercetări sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava.
Într-o primă fază se vor utiliza mijloace/procedee probatorii de cooperare judiciară internațională în materie penală care vor viza identificarea persoanelor implicate.
Licitația pentru vânzarea piesei sustrase din Sinagoga din Siret urma să aibă loc miercuri, prețul de pornire fiind de 35.000 de dolari.
Foto: Moreshet-auctions