Cifre alarmante. Cât de mult va scădea numărul tinerilor, în România, până în 2060

Publicat: 11 07. 2017, 11:10
Actualizat: 07 06. 2018, 05:14

Vârsta medie a depășit pragul de 40 ani, atingând nivelul de 41,5 ani la 1 ianuarie 2016. Procesul de îmbătrânire demografică s-a adâncit an de an, remarcându-se scăderea ponderii persoanelor din grupa de vârstă 0-14 ani și creșterea ponderii populației vârstnice (de 65 ani și peste), fenomen evidențiat prin indicele de îmbătrânire demografică, care a crescut de la 80,2 (la 1 ianuarie 2003) la 112,1 persoane vârstnice la 100 de persoane tinere (la 1 ianuarie 2016), precizează Institutul Național de Statistică (INS) într-un comunicat transmis marți cu ocazia zilei mondiale a populației.

La 1 ianuarie 2016, populația rezidentă a României a fost de 19,76 milioane de locuitori. Populația feminină a fost majoritară, cuprinzând 10,11 milioane de persoane care reprezintă 51,2% din totalul populației rezidente.

Comparativ cu 1 ianuarie 2015, la 1 ianuarie 2016 se remarcă adâncirea fenomenului de îmbătrânire demografică prin reducerea populației tinere (de 0 – 14 ani) cu 16.100 de persoane, ponderea acesteia rămânând constantă (15,5%) și creșterea ponderii celei vârstnice (de 65 ani și peste) de la 17,0% la 17,4% (+60.900 de persoane). Populația adultă (15-64 ani) reprezintă 67,1% din total, în scădere cu 155.200 de persoane față de începutul anului 2015. În cadrul populației adulte a crescut ponderea grupelor de vârstă 15-19 ani, 45-49 ani și 60-64 ani și a scăzut cea a grupelor de vârstă 20-24 ani, 25-29 ani, 30-34 ani, 50-54 ani și 55-59 ani, potrivit INS.

În mediul urban locuiesc 10,63 milioane de persoane, reprezentând peste jumătate din populația rezidentă a țării (53,8%).

La 1 ianuarie 2016, regiunea de dezvoltare Nord-Est (cu județele: Bacău, Botoșani, Iași, Neamț, Suceava, Vaslui) deținea cel mai mare număr de locuitori, cu o pondere de 16,5% în populația rezidentă a țării. La polul opus se situa regiunea de dezvoltare Vest (formată din județele: Arad, Caraș-Severin, Hunedoara, Timiș) cu o pondere de doar 9,1% în populația rezidentă a țării. Regiunea de dezvoltare București-Ilfov este cea mai urbanizată regiune, populația urbană reprezentând 89,2% din populația totală a regiunii.

Speranța de viață la naștere, în anul 2016, a fost de 75,54 ani. Femeile au o durată medie a vieții de 79,05 ani, cu aproape 7 ani mai mare decât speranța de viață a bărbaților (72,09 ani). Din cauza nivelului diferențiat al mortalității, durata medie de viață a populației din mediul urban (76,78 ani), a fost superioară celei din rural cu 2,78 ani (74,00 ani). Pentru ambele sexe valorile duratei medii a vieții sunt mai mari în urban decât în rural, diferențele fiind mai accentuate pentru populația masculină (3,16 ani), decât pentru cea feminină (1,81 ani).

În anul 2016, sporul natural al populației rezidente a continuat să fie negativ (de – 68.100 de persoane), valori negative ale acestuia înregistrându-se și în profil teritorial, în toate regiunile țării. Cel mai mare spor negativ s-a înregistrat în regiunea Sud-Muntenia (-17.600 de persoane), iar cel mai mic în regiunea București-Ilfov (-2.000 de persoane). Valori negative semnificative ale sporului natural s-au înregistrat și în regiunile Sud-Est (- 11.600 de persoane), Sud-Vest Oltenia (-11.500 de persoane) și Nord-Est (-9.200 de persoane).

„Evoluțiile semnificative înregistrate în societate precum scăderea natalității, menținerea unui spor natural negativ, migrația internațională, schimbarea comportamentului demografic al cuplurilor căsătorite sunt numai unii dintre factorii considerați răspunzători de scăderea fertilității și, implicit, a populației rezidente și a structurii acesteia pe grupe de vârstă”, se precizează în comunicatul transmis de INS.

La 1 iulie 2016, populația lumii a fost estimată la 7,6 miliarde locuitori; țările cu cea mai mare populație au fost China (1,397 miliarde de locuitori), India (1,3 miliarde de locuitori), Statele Unite ale Americii (320 de milioane de locuitori), Indonezia (258 de milioane de locuitori) și Brazilia (206 milioane de locuitori), conform Diviziei de Populație ONU.

Pentru anul 2060 se prognozează că populația va depăși 10,2 miliarde locuitori. Mai mult, se estimează că populația Terrei va crește anual cu 1,1%, potrivit ONU.

Țara cu cea mai mare creștere a populației, în anul 2015, a fost Oman, urmată de Guineea-Ecuatorială, Niger, Bahrein și Qatar.

România ocupă locul 7 în cadrul Uniunii Europene din punct de vedere al populației rezidente, la 1 ianuarie 2016. Țara cu cea mai mare populație din UE este Germania (82,17 milioane de locuitori), iar țara cu cea mai mică populație este Malta (434.000 de locuitori).

În 1987, data de 11 iulie a fost marcată în întreaga lume ca Ziua Mondială a Populației. Această zi a fost aleasă și declarată ca atare de Organizația Națiunilor Unite pentru că atunci populația lumii a atins pragul de 5 miliarde.