Cimitirul din Bascov – distrus de furia apelor: „Nu se mai știe acum cine unde e îngropat”
Miercuri, în Argeș, la Bascov, natura pare să fi uitat de urgia pe care a aruncat-o asupra comunei. Cerul e senin, vântul de-abia adie.
Pe marginile șoselei însă, apa încă băltește în lanurile de porumb și floarea soarelui, culcate la pământ de șuvoiul plin de noroi.
Străzile sunt pline de mașini ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență și de oameni tăcuți care, ajutați de jandarmi, scot încrâncenați din case găleți cu apă și mâl.
În curți, localnicii au pus la uscat toate ce le-au rămas întregi după viitură: dulapuri, scaune, fotolii, covoare, cărți, scule, veselă, damigene. Măturate de apă, lucrurile par vechi și miros de parcă ar fi putrezit prematur, în doar o zi și o noapte.
Oamenii sunt marcați de ce i-a lovit – un potop căruia cei mai bătrâni îi dau azi dimensiuni biblice: pedeapsa lui Dumnezeu, arucată peste ei pentru un păcat neștiut.
„A fost pedeapsă de la Dumnezeu. Piatra lovea din toate părțile, iar apa a venit dintr-o dată. Îmi este frică și nu am închis niciun ochi toată noaptea”, spune Maria Ivașcu, în vârstă de 66 de ani, o femeie care a privit neputicioasă cum apa îi distruge agoniseala de-o viață.
În timp ce mulți își golesc casele de apă și inventariază puținul ce le-a rămas, consăteni de-ai lor, însoțiți de militari ISU, își caută încă mașinile luate pe sus de șuvoi și duse kilometri întregi de-a lungul râului Bascov. Un râu care, altădată, era un fir de apă puțin adânc, blajin și leneș, unde mulți dintre săteni aruncau lucrurile de care nu mai aveau nevoie.
Așa se face că, pe lângă prăpăd, apele le-au adus în curți folii din plastic, PET-uri, bocanci uzați, scheletele unor scaune care nu au fost niciodată ale lor și alte vechituri ce zăceau cine știe de când în apele Bascovului.
„Acolo era câinele. A fost luat de apă odată cu poarta”
În ciuda dimensiunilor nenorocirii, în Bascov sunt și oameni care mai au puterea să glumească. E drept, amar. „Uite dom’le, pe aici a trecut apa, aici era poarta. Zic era, pentru ca nici nu se mai cunoaște că a fost. O să dau anunț în ziar și o să ofer recompensă pentru cine o găsește și mi-o aduce înapoi”, spune un bătrân care, împreună cu fiul său, scoate apa din casă. „Uite, dom’le, vezi? Acolo era câinele. A fost luat de apă odată cu poarta. Nu a mai rămas din el decât ‘eticheta’ „, mai zice el, arătând spre o plăcuță roșie pe care scrie cu alb „Atenție, câine rău!”.
Fiul bătrânului rămas fără poartă și fără câine, Iustinian Partene, intră și el în discuție și arată spre un autoturism cu ușile deschise, plină de noroi pe dinăuntru. „Când a venit apa, a ajuns imediat la patru metri. Aceea este mașina tatălui meu. A fost ridicată de apă și a rămas suspendată la nivelul etajului unu, în dreptul țevii de gaze, cu botul în jos”, povestește omul.
Pagubele după dezastru, spun localnicii, s-ar ridica la sute de milioane de lei vechi pentru aproape fiecare gospodărie.
Apele nu au iertat nici cimitirul din localitate. Mormintele arată de parcă au fost profanate după scenariul unui film de groază. Crucile din piatră sunt culcate la pământ, cavourile, pline cu apă în timp, iar multe dintre crucile din lemn au fost luate de ape și aruncate, împreună cu o mulțime de candele și coroane de flori uscate, în albia râului care își face drum chiar prin spatele cimitirului.
„În unele locuri, nici nu se mai cunoaște unde au fost îngropați oamenii. Nu se mai știe acum cine unde e înmormântat. Noi avem cavou și uitați până unde a fost apa. Până aici, la acoperiș”, spune Nelu Stan, un bărbat de 74 de ani care, ajutat de soție, scoate cu o găleată apa din cavoul familiei sale.
În timp ce la Bascov toată lumea se luptă să-și scoată apa cu mâl din casă, o altă mărturie a dezastrului zace solitară la câțiva kilometri distanță, în localitatea Merișani. Acolo, un tren a sărit de pe șine după ce a trecut peste un podeț care cedase din cauza viiturii.
Trenul a fost repus pe linie, dar este defect și nu poate fi mișcat din loc. În spatele său, sub șinele strâmbe, se cască hăul rămas în urma podețului prăbușit. Iar la zeci de metri distanță, aruncate pe câmpul mlăștinos ca o orezărie, sunt împrăștiate traverse din piatră, de peste 300 de kilograme fiecare. La o astfel de masă, nu e nevoie să fii olimpic la fizică pentru a-ți imagina măcar forța cu care au lovit apele. Și nici finanțist pentru a pricepe că, în Argeș și nu doar acolo, viitura a făcut pagube ce cu greu pot fi acoperite într-o viață de om.