Cinci adolescenți, răniți după ce o mașină condusă de un băiat de 17 ani a căzut de pe un pod

Publicat: 26 05. 2013, 22:00
Actualizat: 29 09. 2018, 20:56

Cinci adolescenți din Vaslui au fost răniți în urma unui accident care a avut loc duminică seară, după ce mașina în care se aflau și care era condusă de un elev de 17 ani a căzut de la aproximativ șase metri înălțime, de pe pasarela din Gara Vaslui, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit polițiștilor vasluieni, accidentul a avut loc din cauza vitezei și a lipsei de experiență în conducere a adolescentului de 17 ani aflat la volan.

Pe pasarela din apropierea Stației CFR Vaslui, băiatul a pierdut controlul volanului, iar mașina a intrat în parapetul metalic de pe marginea drumului. În urma impactului, autoturismul a rupt parapetul și a căzut de la aproximativ șase metri înălțime, oprindu-se pe cupolă, în conductele de termoficare din zonă.

„Băiatul aflat la volan și cei patru pasageri, în vârstă de 17 și 18 ani, au reușit să iasă singuri din mașină, fugind apoi de la locul accidentului. Ulterior, aceștia au fost identificați de polițiști, patru dintre ei fiind transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale și investigații medicale”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Vaslui, Mihaela Ștraub.

Polițiștii vasluieni i-au recoltat la spital probe biologice elevului de 17 ani aflat la volan întrucât echipajul care a făcut cercetări la locului accidentului nu avea aparat alcooltest, în condițiile în care acesta este trimis la omologare.

Pe numele adolescentului a fost întocmit dosar penal pentru conducere fără permis, vătămare corporală din culpă și fugă de la locul accidentului.

LOTO, LOTO 6/49. Numerele extrase la LOTO duminică, 26 mai. Premiul de 7,8 milioane de euro nu a fost câștigat