Cinci bulgari și un chinez, la spital după un accident pe DN 1

Cinci bulgari și un chinez, la spital după un accident pe DN 1
Publicat: 24/10/2015, 00:14
Actualizat: 05/02/2016, 16:52

Purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Sibiu, Luciana Balteș, a declarat, vineri seară, corespondentului MEDIAFAX că accidentul a avut loc la ieșirea din localitatea Miercurea Sibiului.

„Un autoturism în care se aflau cinci cetățeni bulgari a ieșit dintr-o parcare aflată la limita cu județul Alba și s-a ciocnit cu un alt autoturism care circula în același sens și care era condus de un cetățean chinez. Cele șase persoane au fost preluate de colegii de la SMURD și transportate la spital”, a declarat Luciana Balteș.

Potrivit acesteia, doi dintre răniți sunt în stare gravă.

Luciana Balteș a precizat că accidentul s-a produs pe fondul neacordării de prioritate, iar traficul în zonă nu este blocat.

La rândul său, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Sibiu, Bianca Săbău, a precizat că la locul accidentului s-au deplasat mai multe autospeciale de intervenție, una dintre victime fiind încarcerată.

Medicii au constatat că toate cele șase victime sunt conștiente, fiind transportate la Spitalul Județean Sibiu.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Greșeala incredibilă” pe care a făcut-o echipajul superiahtului lui Mike Lynch. „A fost o serie...
ŞOC! Fiica lui Năstase: 'Am fost preşul lui dintotdeauna, încă de când a vărsat vin...
Fostul vicepreședinte al Parlamentului Republicii Moldova i-a cerut lui Ion Țiriac să îi premieze și...
Avertismentul pensionarilor nemulțumiți de noile decizii: „Ne-au amăgit. Or să primească la vot ce merită”...
Roxana Dobre a tăcut cât a tăcut, dar nu a mai suportat și a spus...
FOTO Povestea lui Oleksandr Budko, soldatul căruia i-au fost amputate picioarele, dar care a devenit...
Acestor pensionari români li se va mări pensia cu 1.000 de lei, după recalcularea de...
Recunoști fetița din imagine? Acum are 39 ani și este adorată de sute de mii...
Afacerea deschisă de Vlad în Capitală: a început cu un spaţiu mic, iar după 6...
Descoperire șocantă la autopsia lui Filip, băiețelul mort la bazin
Tu ai văzut-o? Melania a dispărut misterios în timpul unei vacanțe în Turcia. Ce spune...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
Ce reprezintă litera B la o mașină cu transmisie automată. Explicația fiecărui mod
Taxiurile fără şofer le iau pâinea de la gură taxiurilor clasice: apelare facilă şi preţuri...
Cel mai RAPID ÎNCĂRCĂTOR din lume! Încarcă ORICE TELEFON în mai puțin de...
Șoferii vor conduce însoțiți, deși au obținut permis auto. Se schimbă Codul Rutier în România
Secretele averii lui Alexandru Arșinel. Cum au fost împărțiți banii
VIDEO | Momentul frapant când o femeie sare gardul la zoo ca să mângâie un...
"Ultima misiune pentru Roberta". Ea este polițista de 21 de ani, ucisă de remorca unui...
Anamaria Prodan, depre cât de mult îi seamănă copiii. Ce anume îi spunea mama ei...
Ghinion după ghinion pentru Lino Golden! Artistul, implicat într-un nou accident: ”Cum am început eu...
BANCUL ZILEI. Bulă merge la o tipă acasă. Dormitorul era plin de jucării de pluș....
Aplicația Google Essentials, lansată pentru utilizatorii de Windows