Cinci case au ars și o persoană a fost rănită într-un incendiu în sectorul 4 al Capitalei
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență București, Daniel Vasile, a declarat petnru MEDIAFAX că incendiul a fost anunțat marți, în jurul orei 1.15, de o persoană care a semnalat faptul că ard mai multe case pe strada Alunișului.
Potrivit lui Daniel Vasile, când au ajuns primele echipaje ale ISU, flăcările erau deja foarte înalte și extinse pe o suprafață de aproximativ o mie de metri pătrați.
Un bărbat a suferit arsuri la mâini și a fost transportat la Spitalul de Chirurgie Plastică, Reparatorie și Arsuri, a mai spus purtătorul de cuvânt al ISU București.
Pompierii au intervenit cu 12 autospeciale cu apă și spumă, pe străzile Alunișului și Radului, reușind să stingă focul după aproximativ trei ore.
Pe lângă cele 12 autospeciale, au mai fost trimise la fața locului trei mașini de descarcerare, trei de prim ajutor și o autoscară.
Daniel Vasile a precizat că două autospeciale de stingere au rămas pentru a supraveghea zona și a interveni în cazul în care focul ar reizbucni.